Raluca Turcan: Din septembrie trebuie să intre în plată noile pensii recalculate, echitabile

raluca turcan
Agerpres

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că "din septembrie trebuie să intre în plată noile pensii recalculate, echitabile".

Turcan a precizat că, "prin recalculare, nu scade nicio pensie".

"Normele de aplicare ale noii legi a pensiilor au fost aprobate. Sunt de fapt regulile pe baza cărora se vor recalcula pensiile în baza noii legi. (...) Este important de reţinut că prin recalculare nu scade nicio pensie, chiar dacă din calcul reiese o valoare mai mică a pensiei.

Dimpotrivă, pensionarii care au avut vechime efectivă în muncă mai mare vor avea creşteri semnificative. Am avut procese de recalculare care au durat ani.

Însă ca ministru al muncii am demarat procesul de digitizare a dosarelor de pensii, deşi nu aveam nici oameni suficienţi şi nici bani în buget.

Citește și
Raluca Turcan
Raluca Turcan, către Ciolacu: 61% dintre instituțiile de cultură vor fi desființate după aplicarea restrângerii fiscale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anul acesta, recalcularea pensiei se va face pe computer, fără erori, imediat, nu cu pixul şi hârtia sau cu dosarele cu şină prăfuite. Din septembrie trebuie să intre în plată noile pensii recalculate, echitabile", a precizat Raluca Turcan.

Aceasta a reamintit că "în ianuarie 2024 pensiile au fost majorate cu 13,8% iar începând cu septembrie se vor plăti pensiile recalculate".

"PNL a urmărit ca aceste majorări să fie sustenabile şi realitatea ne confirmă că avem asigurate resursele bugetare atât pentru majorarea deja făcută, cât şi pentru majorările care vor rezulta din recalculare", a mai spus Raluca Turcan.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Nicolae Ciucă, considerat cea mai bună opțiune pentru alegerile prezidențiale. Ce spune Raluca Turcan despre șeful ei
Nicolae Ciucă, considerat cea mai bună opțiune pentru alegerile prezidențiale. Ce spune Raluca Turcan despre șeful ei

Candidatul PNL la Președinție va fi, cel mai probabil, Nicolae Ciucă. Cel puțin așa spune ministrul Culturii, Raluca Turcan, explicând că fostul premier liberal e „cea mai bună alegere” pentru a reprezenta formaţiunea la alegerile prezidenţiale din 2024.

Raluca Turcan, către Ciolacu: 61% dintre instituțiile de cultură vor fi desființate după aplicarea restrângerii fiscale
Raluca Turcan, către Ciolacu: 61% dintre instituțiile de cultură vor fi desființate după aplicarea restrângerii fiscale

Raluca Turcan i-a transmis public premierului Ciolacu că 61% dintre instituțiile de cultură vor fi desființate, dacă măsurile de restrângere fiscală vor fi aplicate de Guvern iar cultura, văduvită mereu la buget, nu va supraviețui.

Raluca Turcan: Nicolae Ciucă nu este deţinător de pensie specială, ci de pensie ocupaţională
Raluca Turcan: Nicolae Ciucă nu este deţinător de pensie specială, ci de pensie ocupaţională

Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, susţine că premierul Nicolae Ciucă nu este beneficiar de pensie specială, ci de pensie ocupaţională, ca urmare a carierei militare.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.