Marcel Ciolacu, veste rea pentru PSD: Matematic, s-a pierdut majoritatea în Parlament

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că "matematic" s-a pierdut majoritatea în Parlament.

El a făcut această afirmație după ce a fost respinsă ordinea de zi a şedinţei în care era programată citirea moţiunii de cenzură.

"Matematic, s-a pierdut majoritatea, nu s-a aprobat ordinea de zi de astăzi. Urmează o nouă şedinţă a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, se face un nou program şi intrăm iarăşi în logica constituţională. Dacă liderii de grup pică de acord şi preşedinţii celor două Camere, respectiv eu şi domnul Meleşcanu, e posibil. Dar la ultimul Birou permanent am hotărât că totuşi o să facem unul luni", a precizat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă votul pe moţiune va mai fi dat sâmbătă, aşa cum era stabilit de conducerea Parlamentului, Ciolacu a răspuns că nu.

"Acum s-a terminat, nu mai este posibil acum sâmbătă, fiindcă trebuie constituţional trei zile", a explicate el.

Citește și
Kelemen Hunor
Hunor: Am auzit că unii au plecat din ţară, dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cât priveşte posibilitatea ca Viorica Dăncilă să-şi dea demisia în acest moment, Marcel Ciolacu a susţinut că înlăturarea unui guvern se face prin moţiune de cenzură.

"Înlăturarea unui guvern se face prin moţiune de cenzură. A fost un vot pe ordinea de zi. Guvernul va pleca când va trece moţiunea de cenzură", a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Încă o lovitură pentru Dăncilă, înainte de moțiune. Doi deputați PSD pleacă la Ponta
Încă o lovitură pentru Dăncilă, înainte de moțiune. Doi deputați PSD pleacă la Ponta

Partidul Social Democrat primește o nouă lovitură, miercuri, după ce doi deputați au demisionat din partid și s-au dus la formațiunea condusă de Victor Ponta.

Hunor: Am auzit că unii au plecat din ţară, dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură
Hunor: Am auzit că unii au plecat din ţară, dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la Timişoara, că are informaţii cum că mai mulţi semnatari ai moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie la adresa Guvernului, au plecat din ţară pentru a nu participa la votarea moţiunii.

Dăncilă: Atitudinea opoziției, care nu vrea să voteze moțiunea în weekend, e jignitoare
Dăncilă: Atitudinea opoziției, care nu vrea să voteze moțiunea în weekend, e jignitoare

Premierul Viorica Dăncilă a declarat a începutul ședinței de Guvern de miercuri că atitudinea opoziției în privința votării moțiunii de cenzură sâmbătă este de neînțeles, deoarede se eschivează de la obligația de a veni la muncă.

Lovitură de teatru în Parlament. PSD nu a avut majoritate ca să aprobe citirea moțiunii
Lovitură de teatru în Parlament. PSD nu a avut majoritate ca să aprobe citirea moțiunii

Lovitură de teatru în Parlament. Şedinţa plenului în care era programată citirea moţiunii de cenzură a fost suspendată, după ce opoziția a respins prin vot programul şi ordinea de zi, fiind înregistrate 182 voturi "pentru" şi 194 "contra".

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.