Cristian Ghinea, la DNA pentru a depune o plângere împotriva clasării dosarului privind achiziţia de maşini pentru Poliţie

×
Codul embed a fost copiat

Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea a fost, joi, la sediul DNA, pentru a depune o plângere împotriva ordonanţei de clasare a dosarului în care era investigată achiziţia unor autoturisme pentru Poliţia Română.

„Sunt azi la DNA pentru a depune o plângere, o contestare împotriva ordonanţei de clasare în cazul BMW-urilor, în cazul Lucian Bode - BMW. Aduc o contestaţie de 14 pagini cu argumente juridice şi precedente din activitatea DNA, activitatea OLAF şi a instanţelor din România, prin care arătăm că această închidere a cazului Bode - BMW este pur şi simplu scandaloasă faţă de cea ce a făcut DNA până în acest moment", a declarat Ghinea, la intrarea în sediul DNA.

El a dat ca exemplu dosarul Tel Drum, în care a fost trimis în judecată fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea.

„Aveţi aici un comunicat de presă al DNA. În acest comunicat de presă se spune că numitul Liviu Nicolae Dragnea şi alţi oameni din conducerea Tel Drum, dar şi de la Consiliul Judeţean Teleorman au fost trimişi în octombrie 2022 în judecată de către DNA. Nu mai târziu de acum un an, e drept că înainte de epoca Voineag (actualul procuror-şef al DNA - n.r.), în care acest grup infracţional era acuzat că, prin inserarea cerinţei ca metoda obligatorie de stabilizare a balastrului să fie varianta la rece in situ, se asigura că firma Tel Drum câştiga licitaţia. Este un caz copy-paste, xerox, ca practică judiciară, după ceea ce noi numim cazul BMW - Lucian Bode", a explicat fostul ministru.  

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cristian Ghinea, fost ministru, despre amânarea deciziei CCR privind pensiile speciale: ”Nu vom mai vedea vreun ban din PNRR”
Cristian Ghinea, fost ministru, despre amânarea deciziei CCR privind pensiile speciale: ”Nu vom mai vedea vreun ban din PNRR”

Cristian Ghinea, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, afirmă că amânarea de către CCR a deciziei privind pensiile speciale va avea efecte negative pentru România, care nu va mai ”vedea vreun ban din PNRR” în 2023.

Cristian Ghinea susține că ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a spus o ”măgărie” despre pensiile speciale
Cristian Ghinea susține că ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a spus o ”măgărie” despre pensiile speciale

Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea critică în termeni duri afirmaţia actualului deţinător al acestui portofoliu, Marcel Boloş privind pensiile speciale.  

Cristian Ghinea a demisionat din conducerea USR
Cristian Ghinea a demisionat din conducerea USR

Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea a anunțat, miercuri, că demisionează din conducerea USR. 

Ghinea, după ce Ciolacu a spus că s-a întâlnit cu un comisar european: A vorbit prin semne, că nu știe boabă de limbi străine
Ghinea, după ce Ciolacu a spus că s-a întâlnit cu un comisar european: A vorbit prin semne, că nu știe boabă de limbi străine

Cristian Ghinea a spus că Marcel Ciolacu a vorbit prin semne, pentru că ”nu știe boabă de limbi străine”, după ce liderul PSD a declarat că s-a întâlnit cu un comisar european care i-a spus că PNRR-ul României ”este departe de a fi aprobat”.

Scandal la moțiunea împotriva ministrului Ghinea: ”PNL și USR-PLUS au fraudat grosolan votul”
Scandal la moțiunea împotriva ministrului Ghinea: ”PNL și USR-PLUS au fraudat grosolan votul”

Scandal la moțiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea, care a fost respinsă, marți, în plenul Camerei Deputaților.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.