Carmen Dan, despre Schengen: "Voi pune în discuţie tema în marja reuniunii informale JAI"

carmen dan

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi că va pune în discuţie tema aderării României la Schengen în marja reuniunii informale a Consiliului JAI care va avea loc la Bucureşti.

"Este o întâlnire extraordinar de importantă, prima în domeniul pe care îl gestionez, sub preşedinţia României. În marja reuniunii informale, eu voi avea şi bilaterale cu miniştrii care în mod constant de-a lungul vremii s-au poziţionat împotriva aderării. N-aş vrea să le numesc. Aş vrea să pun în discuţie această temă, pentru că este momentul propice, spun eu, să spunem că România şi-a îndeplinit absolut toate condiţiile tehnice pentru aderare.

A accepta acum să fim evaluaţi pe Schengen atât timp cât legislaţia europeană spune că vom fi evaluaţi după decizia de aderare înseamnă că am accepta că undeva s-a strecurat o greşeală tehnică şi de aceea când am avut posibilitatea să vorbesc despre această temă în comisia LIBE am făcut precizări", a spus Carmen Dan la Antena 3, potrivit Agerpres.

Ea a explicat că are toate argumentele necesare pentru a justifica această abordare.

"Vorbim de spaţiul Schengen şi cei mai mulţi dintre români se gândesc la aderare, ştiu care este situaţia României, ştiu care este situaţia Bulgariei şi ştiu că această situaţie trenează din 2011, pe nedrept. Vorbim despre un dosar pe care am considerat că este necesar să-l scot din acest sertar în care stătea de mult timp, plin de praf şi să-l pun pe masă, pentru a şti încă o dată care este poziţia miniştrilor de interne referitor la acest subiect", a afirmat Dan.

Citește și
Carmen Dan, Parlamentul European
Cum au fost avertizați în Parlamentul European miniștrii Carmen Dan și Tudorel Toader
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul a precizat că totuşi nu se va putea obţine vreun vot în urma acestei reuniuni.

"Însă într-un JAI informal nu vom putea să forţăm un vot (...), dar vom putea obţine acea concluzie şi vom putea să răspundem întrebărilor şi eu mă aştept să fie întrebări din partea celor care probabil încă mai au motive să găsească tot felul de argumente pentru a se opune aderării", a adăugat ministrul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mihai Şora, după ce miniştri români au fost în PE: Am plâns văzând ce şerpi le ies pe gură
Mihai Şora, după ce miniştri români au fost în PE: Am plâns văzând ce şerpi le ies pe gură

Filosoful Mihai Şora afirmă, spune că a plând după ce premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Tudorel Toader, Carmen Dan, Petre Daea au vorbit în Parlamentul European.

Cum au fost avertizați în Parlamentul European miniștrii Carmen Dan și Tudorel Toader
Cum au fost avertizați în Parlamentul European miniștrii Carmen Dan și Tudorel Toader

Ministrul de interne şi cel al Justiţiei au primit miercuri avertismente dure în Parlamentul European. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.