Alexandru Rafila: România putea să accepte sau nu achizițiile de doze de vaccin Covid-19

Marcel Ciolacu, Alexandru Rafila
Inquam/ George Calin

Ministerul Sănătăţii a avut momente anul trecut când "putea sau nu să accepte achiziţia de vaccinuri" anti-COVID, a precizat ministrul Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă, întrebat despre acuzațiile lansate recent de Marcel Ciolacu.

 

"Este adevărat că Ministerul Sănătăţii... au fost în decursul anului trecut momente în care putea să accepte sau nu achiziţia de vaccinuri. Achiziţia de vaccin a fost acceptată pentru anul 2022 şi anul 2023 în luna mai a anului 2021. (...) Cât o să ajungă pot să vă răspund, însă ce vom face cu el încă nu pot să vă răspund, pentru că sunt cantităţi foarte mari, care depăşesc capacitatea de stocare în România. Noi, la Ministerul Sănătăţii, am făcut demersuri deja în mod repetat. Am informat atât Guvernul României, Preşedinţia României, Ministerul de Externe să vedem care este situaţia în alte ţări.

În cei doi ani, în 2022 şi 2023, vor fi achiziţionate în total aproximativ 39 de milioane de doze de vaccin. (...) Livrările din luna ianuarie şi februarie, adică 6,5 milioane de doze de vaccin, am reuşit să îi găsim interes şi le-am vândut Germaniei şi Ungariei. Este vorba despre diferenţa între 39 de milioane şi 6,5 milioane pentru acest interval, dar să nu uităm că din contractele din anul 2021 mai sunt multe milioane de doze de vaccin de livrat de la ceilalţi producători, pentru care nu există capacitate de stocare în România şi am avut discuţii cu Comisia Europeană", a spus Rafila, potrivit Agerpres.

El a afirmat că este vorba despre sume "serioase de bani", pe care statul român trebuie să le plătească sau pe care le-a plătit deja.

"Încercăm să găsim o soluţie, pentru că dacă nu ai capacitatea de stocare, vă daţi seama că nu le poţi păstra nici măcar în interiorul zonelor de valabilitate. Interesul pentru vaccinare în mod evident a scăzut, scade şi probabilitatea de a le putea vinde şi chiar probabilitatea de a le dona. (...) Trebuie să găsim o soluţie. (...) Vaccinul este un simbol al prevenţiei şi este păcat să distrugem acest simbol al prevenţiei. Este vorba despre sume serioase de bani, pe care statul român trebuie să le plătească, le-a şi plătit deja o parte. Mai trebuie să le plătească în continuare", a susţinut ministrul Alexandru Rafila.

Citește și
Șeful singurului centru de vaccinare din Rădăuți, amendat pentru că a imunizat preferențial peste 560 de persoane
Centrele de vaccinare împotriva Covid-19 vor fi desființate. Unde se va face imunizarea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Scandalul achizițiilor de vaccinuri anti Covid-19

 

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Antena 3, că România a cumpărat peste 100 de milioane de doze de vaccin, pentru doar 15 milioane de români.

El a acuzat fostul Guvern PNL-USR-UDMR că a mai făcut un contract de 40 de milioane doze, pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România, iar costul acestora a fost de 730 de milioane de euro.

Memorandumul ministrului Sănătăţii a fost contrasemnat de Dan Barna, vicepremierul cu atribuţii pe sănătate şi de ministrul de Finanţe şi prim-ministru, a mai spus Ciolacu.

În replică, președintele Senatului, fost președinte al PNL, Florin Cîțu, a spus că ”putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană”.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cîţu, despre acuzaţiile privind achiziţia de vaccinuri Covid: ”Putem să o anchetăm pe Ursula”
Cîţu, despre acuzaţiile privind achiziţia de vaccinuri Covid: ”Putem să o anchetăm pe Ursula”

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a comentat acuzaţiile lansate de liderul PSD Marcel Ciolacu, privind achiziţia de vaccinuri, în perioada în care a fost premier.  

Centrele de vaccinare împotriva Covid-19 vor fi desființate. Unde se va face imunizarea
Centrele de vaccinare împotriva Covid-19 vor fi desființate. Unde se va face imunizarea

Secretarul de stat Andrei Baciu anunţă, marţi, într-o postare pe Facebook, că pe 1 iulie va intra în vigoare noua politică de vaccinare împotriva COVID-19: vaccinarea doar la medicii de familie.

CNCAV va fi desființat. Andrei Baciu: Activitatea de vaccinare va fi desfăşurată de medicii de familie
CNCAV va fi desființat. Andrei Baciu: Activitatea de vaccinare va fi desfăşurată de medicii de familie

Managementul activităţii de imunizare anti-SARS-CoV-2 va fi transferat de la Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 către ministerele Sănătăţii, Apărării Naţionale şi Afacerilor Interne.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.