Un copil de trei ani, salvat dintr-un incendiu care cuprinsese rulota în care locuia

×
Codul embed a fost copiat

Un copil de trei ani a fost salvat în ultima clipă dintr-un incendiu care cuprinsese rulota în care locuia, la marginea unui orășel din statul american Wisconsin.

Câțiva polițiști au sărit în ajutorul pompierilor care încercau să evacueze localnicii și au reușit să-l scoată pe copil, în viață, din rulotă.

Incendiul a pornit de la altă rulotă, însă flăcările s-au extins rapid la celelalte locuințe mobile. Într-una dintre ele a fost găsit copilul.
 

„O să murim de sete”. Românii, forțați de seceta extremă să taie din consumul de apă

Pompierii au reușit să spargă o fereastră, iar un polițist l-a scos pe băiețel din interior. Din cauza fumului, copilul a leșinat, dar și-a revenit în drum spre spital.

Citește și
tren, incendiu, Videle
O locomotivă a luat foc la intrarea în Gara Videle. 250 de oameni se aflau în tren
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alte două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs incendiul de la spitalul de urgență din Târgu Jiu
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs incendiul de la spitalul de urgență din Târgu Jiu

S-a instalat panica la spitalul de urgență din Târgu Jiu, după ce din liftul personalului a început să iasa fum.

O locomotivă a luat foc la intrarea în Gara Videle. 250 de oameni se aflau în tren
O locomotivă a luat foc la intrarea în Gara Videle. 250 de oameni se aflau în tren

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o locomotivă electrică, în zona de triaj a Gării Videle, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.  

Un avion cu peste 100 de pasageri la bord a luat foc, după o aterizare forțată pe Aeroportul Internațional din Miami
Un avion cu peste 100 de pasageri la bord a luat foc, după o aterizare forțată pe Aeroportul Internațional din Miami

Un avion de pasageri care venea din Santo Domingo, Republica Dominicană a luat foc după o aterizare forțată pe Aeroportul Internațional din Miami.  

Pacienții Spitalului Târgu-Jiu s-au întors în saloane, după ce au fost evacuați din cauza unui fum
Pacienții Spitalului Târgu-Jiu s-au întors în saloane, după ce au fost evacuați din cauza unui fum

S-a dat alarma, miercuri, la spitalul de urgență din Târgu Jiu și zeci de pacienți au fost evacuați după ce dintr-un lift a început să iasă un fum dens.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.