Peste 20 de morţi şi aproape 40 de răniţi într-un accident rutier în sudul Afganistanului

accident police main
Shutterstock

Cel puţin 21 de persoane au murit şi 38 au fost rănite duminică dimineaţă în sudul Afganistanului, într-o coliziune între un camion-cisternă, un autocar şi o motocicletă care au luat foc, au declarat oficiali din provincia Helmand, potrivit AFP.

"În această dimineaţă devreme, 21 de persoane au murit într-un accident rutier între un autocar, un camion-cisternă şi o motocicletă pe o şosea" în provincia Helmand, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Mohammad Qasim Riyaz.

Treizeci şi opt de persoane au fost rănite, a declarat ulterior o altă sursă oficială din provincie.

Camionul-cisternă transporta benzină şi, în urma coliziunii, vehiculele au luat foc, iar cadavrele multor victime au fost carbonizate, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernatorului.

Accidentul, care s-a produs din motive necunoscute, a avut loc pe drumul principal care leagă Herat, în vestul Afganistanului, de capitala Kabul, în centru.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Drumurile din Afganistan, o ţară însângerată de patru decenii de lupte şi străbătută de lanţuri muntoase înalte, fac deseori victime mortale.

Treizeci şi unu de persoane au murit în decembrie 2022 în pasul Salang (centru), în lanţul muntos Hindu Kush, după ce un camion-cisternă s-a răsturnat, ceea ce a provocat un incendiu care a cuprins şi alte vehicule. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.