O grevă pe aeroportul din Geneva a provocat perturbări şi întârzieri ale zborurilor

geneva aeroport
Shutterstock

Zeci de salariaţi ai societăţii de asistenţă în escală Dnata au declanşat o grevă duminică pe aeroportul din Geneva, provocând perturbări şi întârzieri în această zi extrem de încărcată înainte de sărbători, informează AFP.

Greva a început la orele locale 04:00 (03:00 GMT), a anunţat sindicatul SSP pe reţeaua socială X (fosta Twitter), pentru a cere "condiţii de muncă mai demne şi salarii mari bune".

Circa 80 de salariaţi ai societăţii Dnata, ce aparţine Emiratelor Arabe Unite şi care gestionează circa 20% din traficul de pe aeroportul din Geneva, s-au adunat în faţa aeroportului purtând veste fluorescente şi agitând pancarte cu mesaje precum "Dnata mă ucide" sau "Salarii precare înseamnă avioane ţintuite la sol".

Trei zboruri, dintre care două curse pe distanţe lungi, au fost deja amânate duminica aceasta şi ar putea fi reorientate spre un alt aeroport, raportează agenţia ATS-Keystone, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al aeroportului genovez Ignace Jeannerat.

Salariaţii Dnata trebuiau să gestioneze 85 dintre cele 419 zboruri prevăzute să aibă loc la Geneva duminica aceasta, zi extrem de încărcată, cu 52.000 de pasageri aşteptaţi, a precizat conducerea aeroportului.

Citește și
prizonieri, ucraina
Răsturnare de situație pe front. Batalionul de soldați ucraineni care i-a jurat credință lui Putin intră în luptă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Palestinienii şi israelienii s-au acuzat reciproc la ONU. ”Eradicarea poporului evreu” contra ”genocidului din Gaza”
Palestinienii şi israelienii s-au acuzat reciproc la ONU. ”Eradicarea poporului evreu” contra ”genocidului din Gaza”

Reprezentanții israelieni şi palestinieni la ONU s-au acuzat reciproc, luni, în Consiliul Drepturilor Omului, la Geneva, de ”genocid” în Războiul din Fâşia Gaza.

Răsturnare de situație pe front. Batalionul de soldați ucraineni care i-a jurat credință lui Putin intră în luptă
Răsturnare de situație pe front. Batalionul de soldați ucraineni care i-a jurat credință lui Putin intră în luptă

Rusia este pe cale să facă o mișcare prin care va încălca Convenția de la Geneva în ceea ce privește prizonierii de război.

Mai multe bijuterii impresionante, purtate cândva de capete încoronate, scoase la licitație de casa Sotheby's, la Geneva
Mai multe bijuterii impresionante, purtate cândva de capete încoronate, scoase la licitație de casa Sotheby's, la Geneva

Bijuterii purtate de capete încoronate, coliere cu smaralde și diamante și ceasuri din aur. Iată câteva dintre atracțiile licitației organizată de casa Sotheby's, la Geneva.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.