NATO își va spori măsurile de securitate în Marea Neagră

nave NATO
DVIDS

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi că miniştrii de externe din statele membre au aprobat un pachet de măsuri menit să sporească prezenţa Alianţei în Marea Neagră, transmite agenţia EFE.

''Am convenit asupra unui pachet de măsuri pentru îmbunătăţirea monitorizării situaţiei şi sporirea ajutorului nostru destinat Georgiei şi Ucrainei'', a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă.

Detaliind acest pachet de măsuri impulsionat de SUA, el a menţionat că include iniţiative de îmbunătăţire a instruirii forţelor maritime şi a gărzilor de coastă ale Georgiei şi Ucrainei, vizite în porturi, exerciţii militare şi intensificarea schimburilor de informaţii.

''Acestea se adaugă cooperării noastre, care deja este apropiată. Chiar acum, grupuri navale ale NATO patrulează în Marea Neagră şi astăzi fac exerciţii împreună cu nave ale Ucrainei şi Georgiei'', a indicat Stoltenberg, referindu-se la manevrele Scutul Maritim ('Sea Shield').

Elaborarea acestui pachet de măsuri a fost anterior anunţată de ambasadoarea SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Obiectivul, a explicat Hutchison, este contracararea influenţei Rusia în Marea Neagră, iar pachetul de măsuri va include ''monitorizarea, supravegherea avioanelor şi, de asemenea, ca unele nave ale NATO să se deplaseze în Marea Neagră pentru a se asigura că navele ucrainene pot traversa în siguranţă strâmtoarea Kerci către Marea Azov'', unde în luna noiembrie două nave ale forţelor navale ucrainene au fost sechestrate de Rusia cu tot cu membrii echipajelor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.