Inflaţia din Marea Britanie a atins în octombrie nivelul de 11,1%, cel mai ridicat din ultimii 41 de ani

inflatie

Inflaţia din Marea Britanie a atins în octombrie un maxim din ultimii 41 de ani, de 11,1%, depăşind aşteptările, deoarece preţurile alimentelor, transporturilor şi energiei au continuat să exercite presiuni asupra populaţiei şi companiilor.

Economiştii chestionaţi de Reuters au estimat o creştere anuală a indicelui preţurilor de consum de 10,7%, iar datele din octombrie marchează o creştere faţă de cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani, de 10,1%, observat în septembrie.

În ciuda introducerii programului guvernamental de garantare a preţurilor energiei, Oficiul pentru Statistică Naţională a transmis că cele mai mari contribuţii la creşterea preţurilor au venit din energie electrică, gaze şi alţi combustibili.

”Estimările modelelor indicative ale inflaţiei preţurilor de consum sugerează că rata IPC ar fi fost mai mare în octombrie 1981, când estimarea ratei anuale a inflaţiei a fost de 11,2%”, precizează ONS, conform news.ro.

Faţă de luna precedentă, IPC a crescut cu 2% în octombrie, egalând rata anuală a inflaţiei IPC între iulie 2020 şi 2021.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În general, costul locuinţelor şi al serviciilor casnice, care include facturile pentru energie, a crescut cu un maxim istoric de 11,7% în cele 12 luni până în octombrie 2022, de la 9,3% în septembrie 2022.

”În octombrie 2022, gospodăriile plătesc, în medie, cu 88,9% mai mult pentru electricitatea, gazele şi alţi combustibili decât plăteau în urmă cu un an”, a spus ONS.

”Preţurile interne ale gazelor au cunoscut cea mai mare creştere, preţurile din octombrie 2022 fiind mai mult decât dublul preţului cu un an mai devreme.”

Alimentele şi băuturile nealcoolice au contribuit, de asemenea, în mare măsură, crescând cu 16,4% în cele 12 luni până în octombrie, ajungând la cea mai mare rată anuală din septembrie 1977.

Ţara se confruntă cu cea mai lungă recesiune înregistrată, potrivit Băncii Angliei, în timp ce guvernul şi banca centrală încearcă să coordoneze înăsprirea politicii fiscale şi monetare pentru a controla inflaţia. Banca a majorat ratele dobânzilor cu 0,75 de puncte procentuale, la începutul acestei luni, cea mai mare creştere din ultimii 33 de ani, pentru a duce rata dobânzii la 3%, dar a contestat aşteptările pieţei pentru creşterile viitoare ale dobânzilor.

Mike Bell, strateg de piaţă globală la JPMorgan Asset Management, a declarat că cifrele de miercuri stau ”incomod” alături de mesajul Băncii Angliei că vor fi necesare doar creşteri modeste ale dobânzilor pentru a readuce inflaţia la ţinta de 2%.

”Nu suntem atât de convinşi. Ceea ce a fost subestimat în mod constant au fost presiunile inflaţioniste care decurg din piaţa strânsă a muncii”, a spus Bell.

”Deşi locurile vacante şi ocuparea forţei de muncă s-au redus marginal în raportul de ieri privind piaţa muncii, creşterea salariilor a continuat. Având în vedere că inflaţia generală este aşteaptată să rămână ridicată pentru câteva luni, lucrătorii ar putea cere în continuare plăţi mai mari pentru a-şi proteja venitul disponibil.”

Ministrul de Finanţe, Jeremy Hunt, va prezenta o nouă declaraţie fiscală joi şi este de aşteptat să anunţe creşteri substanţiale ale unor taxe şi reduceri de cheltuieli în încercarea de a astupa o gaură de peste 50 de miliarde de lire sterline în finanţele publice ale ţării.

Este aşteaptat ca planul guvernului să implice o îngheţare a diferitelor praguri de impozitare şi alocaţii, deoarece Hunt caută să valorifice inflaţia în creştere pentru a spori cuferele Trezoreriei.

”Încetinirea inflaţiei observată în august pare să fi fost o întâmplare şi este puţin probabil ca o scădere a inflaţiei să se concretizeze în curând”, a spus Rachael Griffin, expert în planificare fiscală şi financiară la Quilter.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.