India: Cel puţin 22 de morţi în urma fulgerelor şi ploilor din statul Bihar

fulger
Shutterstock

Cel puţin 22 de persoane au murit, iar alte opt au fost rănite marţi, în statul Bihar din estul Indiei, în urma unor incidente asociate descărcărilor electrice şi ploilor, a relatat miercuri postul de stat All India Radio, informează agenţia Xinhua.

Ploi abundente şi furtuni însoţite de fulgere au afectat statul Bihar în ultimele 24 de ore.

Potrivit autorităţilor, majoritatea victimelor erau fermieri care lucrau pe câmp în timp ce s-au produs fulgerele.

Departamentul de meteorologie a prognozat ploi abundente şi descărcări electrice în mai multe regiuni din acest stat în următoarele 24 de ore.

Ministrul-şef din Bihar, Nitish Kumar, a anunţat acordarea unui ajutor financiar pentru familiile victimelor. „Ministrul-şef a anunţat plăţi compensatorii de 400.000 INR (5.070 de dolari americani) rudelor apropiate ale persoanelor decedate”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului local.

Citește și
fulger, Indonezia
VIDEO uimitor. Un bărbat este lovit de fulger, dar reușește să supraviețuiască
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, Kumar a solicitat locuitorilor să rămână vigilenţi în condiţii de vreme nefavorabilă şi să urmeze îndrumările făcute publice de departamentul pentru gestionarea dezastrelor. „Rămâneţi acasă pe vreme rea, rămâneţi în siguranţă”, a subliniat Kumar.

Săptămâna trecută, 17 persoane au murit după ce au fost lovite de fulgere în mai multe zone ale statului.
 

Citește și: Incident șocant în Bihor. Un individ a spart geamurile mașinilor parcate pe strada unde locuia. Și-a și înjunghiat fratele

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce mesaj le-a transmis Zelenski lui Ciucă și Ciolacu după vizita din Kiev
Ce mesaj le-a transmis Zelenski lui Ciucă și Ciolacu după vizita din Kiev

Premierul Nicolae Ciucă a făcut o vizită fulger în Ucraina împreună cu partenerul de coaliție Marcel Ciolacu și ministrul de externe, Bogdan Aurescu. S-au întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski și au vizitat zone afectate de lupte.

VIDEO uimitor. Un bărbat este lovit de fulger, dar reușește să supraviețuiască
VIDEO uimitor. Un bărbat este lovit de fulger, dar reușește să supraviețuiască

Un bărbat de 35 de ani din Indonezia, care lucra ca paznic pentru o companie din nordul Jakarta, a fost lovit de un fulger, dar ... a supraviețuit.

Descinderi în dosare de pornografie infantilă. Cât primeau fete de 14 și 15 ani pentru ședințe de videochat
Descinderi în dosare de pornografie infantilă. Cât primeau fete de 14 și 15 ani pentru ședințe de videochat

Ziua a început cu percheziții fulger în mai multe județe din țară, în dosare care vizează pornografia infantilă.

Cel puţin 14 persoane au fost ucise de fulgere, în Pakistan. Incidentul a avut loc în districtul Torghar
Cel puţin 14 persoane au fost ucise de fulgere, în Pakistan. Incidentul a avut loc în districtul Torghar

Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite de fulgerele, care s-au abătut asupra munţilor din nordul Pakistanului, au informat duminică autorităţile locale, citate de AFP.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.