China a trimis armata în Shanghai, să lupte cu Covid-19. Lockdown pe termen nelimitat

China, Shanghai
Profimedia

China a trimis militari şi mii de lucrători sanitari în Shanghai, pentru a ajuta la efectuarea testelor în vederea depistării COVID-19 pentru toţi cei 26 de milioane de rezidenţi.  

Potrivit Agerpres, care citează Reuters, o parte dintre rezidenţi au fost testaţi, luni, la primele ore ale dimineţii la complexele rezidenţiale unde locuiesc, mulţi stând la coadă în pijamale şi păstrând distanţarea obligatorie de doi metri, în timp ce lucrători în combinezoane albe prelevau probe din gât pentru testul de acid nucleic.

Armata populară de eliberare (PLA) a trimis în Shanghai peste 2.000 de cadre medicale din armată, marină şi unităţi logistice de sprijin, potrivit unui ziar al forţelor armate.

Peste 10.000 de lucrători sanitari din provincii precum Jiangsu, Zhejiang şi capitala Beijing au sosit în Shanghai, potrivit presei de stat, care a prezentat momentul sosirii acestora, cărând valize şi purtând măşti, cu trenul de mare viteză sau cu avionul.

Este cea mai amplă operaţiune din domeniul sănătăţii publice organizată în China după focarul iniţial de COVID-19 apărut în Wuhan, unde noul coronavirus a fost descoperit la sfârşitul lui 2019. Potrivit Consiliului de stat, la vremea respectiv, PLA a mobilizat peste 4.000 de cadre medicale în provincia Hubei, unde se află Wuhan.

Citește și
lockdown china
China introduce cele mai extinse măsuri de lockdown de la începutul pandemiei de Covid
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Shanghai, unde pe 28 martie a fost instituit un lockdown în două etape, care a fost extins izolând practic toţi rezidenţii la domiciliile lor, a raportat 8.581 de cazuri asimptomatice de COVID-19 şi 425 de cazuri simptomatice, potrivit bilanţului din 3 aprilie. Autorităţile i-au rugat totodată pe rezidenţi să se autotesteze duminică.

Situaţia din oraş pune la încercare strategia Chinei de eliminare a COVID-19 bazată pe testare, depistare şi carantinarea tuturor cazurilor pozitive şi a contacţilor.

 

China deţine 12.400 de unităţi care pot procesa zilnic testele provenite de la un număr de până la 900 de milioane de persoane, a spus un înalt oficial din domeniul sanitar luna trecută, potrivit presei.

China foloseşte în principal metoda ''pool testing'', care presupune procesarea amestecată a unui număr de până la 20 de prelevări pentru o procesare mai rapidă.

Oraşul a transformat numeroase spitale, şcoli, blocuri de apartamente şi alte spaţii în centre de carantină printre acestea şi New International Expo Center din Shanghai, care are o capacitate totală de 15.000 de pacienţi.

Luni, unii dintre rezidenţi au spus că primiseră rezultatele prin intermediul aplicaţiei personale de sănătate la doar patru ore după recoltarea din timpul dimineţii. În alte părţi ale oraşului însă, cetăţenii nu primiseră încă înştiinţare asupra momentului când vor fi testaţi.

Sporirea asistenţei oferite de autorităţile centrale oraşului Shanghai survine după ce oraşul a fost copleşit de cerinţele impuse de strategia de ''reducere dinamică'', unii dintre rezidenţi plângându-se că centrele de carantină sunt aglomerate şi insalubre, precum şi de dificultăţi în a face rost de alimente şi a beneficia de asistenţă medicală esenţială.

Unii au început să conteste politicile, întrebându-se de ce copiii depistaţi pozitiv la COVID-19 sunt separaţi de părinţi şi de ce persoanele cu forme asimptomatice sau uşoare - majoritatea cazurilor din Shanghai - nu pot rămâne în izolare la domiciliu.

Luni, Wu Qianyu, un oficial din Shanghai, a declarat cu prilejul unei conferinţe de presă că părinţii îşi pot însoţi copiii, dacă sunt infectaţi la rândul lor, dar că vor fi separaţi dacă nu sunt şi ei infectaţi, adăugând că protocoalele vor suferi în continuare modificări.

Un rezident din Shanghai, care a refuzat să-şi dezvăluie identitatea din motive de confidenţialitate, a declarat pentru Reuters că a fost transportat duminică noapte la o unitate pentru carantină după ce a raportat un rezultat pozitiv la un test autoadministrat în urmă cu peste o săptămână.

Un alt test antigen efectuat sâmbătă indicase că nu mai era infectat, dar autorităţile au insistat să-l trimită în carantină, unde a fost plasat într-un apartament şi trebuie să folosească o toaletă comună cu alţi doi pacienţi, ambii încă pozitivi.

''Ce fel de izolare este aceasta?'' a spus el, adăugând că acum îi este teamă să nu se reinfecteze. ''Nu am dispoziţie să mai fac nimic acum. Nu pot dormi''.

Luni, în înregistrări video care circulau pe aplicaţia de mesagerie WeChat apăreau zeci de persoane care se grăbeau să ia lenjerii şi provizii de pe podeaua murdară a ceea ce părea a fi, potrivit afişului, un centru de carantină încă acoperit cu resturi de materiale de construcţii. Reuters nu a putut confirma informaţiile din surse independente.

Coronavirus în China. Lockdown extins pe termen nelemitat în Shanghai

 

Lockdownul anti-COVID-19 care îi vizează pe cei 26 de milioane de locuitori ai oraşului Shanghai a fost extins pe termen nelimitat, au anunţat marţi autorităţile locale chineze, citate de DPA.

Înainte să ia o decizie în privinţa următoarelor măsuri antiepidemice, oficialii din Shanghai vor trebui să aştepte rezultatele testării în masă a rezidenţilor din Shanghai să îi consulte pe pacienţii infectaţi şi să îi transporte în spaţiile de carantină.

Comisia pentru Sănătate de la Beijing a raportat marţi peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19 la nivel naţional, care reprezintă cel mai mare număr de infectări zilnice anunţate în cadrul actualului val epidemiologic şi totodată cel mai grav bilanţ zilnic din ultimii doi ani.

Mai mult de 15.000 dintre aceste cazuri sunt asimptomatice.

În Shanghai, 268 de cazuri simptomatice de COVID-19 şi peste 13.000 de infectări fără simptome au fost raportate în urma testărilor ample desfăşurate în ultimele zile.

Jilin, o provincie din nord-estul Chinei, este de asemenea puternic afectată de actualul val epidemiologic.

Orice persoană infectată din China este obligată să meargă la un spital sau într-un spaţiu de carantină. Centrele de carantină au fost amenajate în săli de sport şi în spaţii expoziţionale din Shanghai, care se află deja aproape de capacitatea lor maximală de primire.

Autorităţile din metropola chineză au anunţat peste 70.000 de infectări de la începutul lunii martie. Luni, numărul infectărilor zilnice a depăşit pentru prima dată pragul de 10.000.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vârf de contaminări cu COVID-19 în China. Lockdown în Shanghai, părinţii se tem că vor fi separaţi de copii
Vârf de contaminări cu COVID-19 în China. Lockdown în Shanghai, părinţii se tem că vor fi separaţi de copii

Un total de 13.146 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate duminică în China, cea mai mare cifră de la vârful primului val în urmă cu peste doi ani, au anunţat autorităţile sanitare, notează AFP, conform Agerpres.

China introduce cele mai extinse măsuri de lockdown de la începutul pandemiei de Covid
China introduce cele mai extinse măsuri de lockdown de la începutul pandemiei de Covid

China introduce cele mai extinse măsuri de lockdown de la începutul pandemiei de Covid.

A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului Boeing care s-a prăbuşit în sudul Chinei
A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului Boeing care s-a prăbuşit în sudul Chinei

Un înregistrator de zbor al avionului de tip Boeing aparţinând companiei aeriene China Eastern Airlines, care s-a prăbuşit luni în sudul Chinei, cu 132 de persoane la bord, a fost recuperat, anunţă miercuri un reprezentant al Aviaţiei Civile Chineze.

China este împotriva excluderii Rusiei din G20. Putin vrea să participe la următorul summit
China este împotriva excluderii Rusiei din G20. Putin vrea să participe la următorul summit

China s-a pronunţat miercuri împotriva unei excluderi a Rusiei de la viitorul summit G20, avută în vedere de Washington în urma agresiunii ruse în Ucraina, transmite AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.