Autorul atacului armat de la Universitatea Virginia a fost arestat. Trei persoane au murit și două au fost rănite

Universitatea din Virginia
AP

Trei persoane au fost împuşcate mortal şi două au fost rănite la Universitatea din Virginia, iar un student, principalul suspect, a fost arestat de poliţie după o căutare de mai multe ore.

 

Poliţia l-a reţinut pe un student, fost jucător de fotbal al Universităţii Virginia, suspectat că a împuşcat mortal trei studenţi şi a rănit alte două persoane, duminică seară târziu, în timp ce tinerii se întorceau dintr-o excursie cu autobuzul, scrie CNN, citată de News.ro.

Suspectul, Christopher Darnell Jones Jr., se confruntă cu trei acuzaţii de crimă de gradul doi şi trei acuzaţii de utilizare a unui pistol în timpul comiterii unei infracţiuni, a declarat şeful poliţiei din campus, Timothy Longo.

Căutarea suspectului, care a durat ore întregi, a luat sfârşit, iar autorităţile au ridicat ordinul de închidere a campusului, a anunţat oficialul.

Jones a fost arestat fără incidente în jurul orei locale 11.00 (18.00, ora României) la mai bine de 100 de km de Charlottesville. A fost tras pe dreapta de poliţie în timp ce conducea, a declarat o sursă din cadrul forţelor de ordine pentru CNN.

Citește și
coma femeie sua
O femeie din SUA s-a trezit din comă după doi ani. Primele cuvinte au fost numele atacatorului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţia nu a oferit un motiv pentru atac.

Persoanele ucise sunt trei studenţi care erau jucători de fotbal, a declarat preşedintele universităţii, Jim Ryan.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei morţi şi doi răniţi, într-un nou incident cu armă de foc într-un campus universitar din SUA. VIDEO
Trei morţi şi doi răniţi, într-un nou incident cu armă de foc într-un campus universitar din SUA. VIDEO

Un incident cu armă de foc produs duminică noaptea în campusul Universităţii Virginia s-a soldat cu trei morţi şi doi răniţi, a anunţat poliţia, care a avertizat că suspectul este încă în libertate, ''înarmat şi periculos'', relatează Reuters şi AFP.

O femeie din SUA s-a trezit din comă după doi ani. Primele cuvinte au fost numele atacatorului
O femeie din SUA s-a trezit din comă după doi ani. Primele cuvinte au fost numele atacatorului

Caz mai puțin obișnuit într-un orășel din statul american Virginia de Vest. O femeie a ieșit din comă la doi ani după ce a fost agresată cu sălbăticie în propria locuință și a reușit să îl identifice în fața polițiștilor pe atacator.  

Decizia luată de Amber Heard după ce a pierdut procesul cu Johnny Depp. Anunțul făcut de purtătorul său de cuvânt
Decizia luată de Amber Heard după ce a pierdut procesul cu Johnny Depp. Anunțul făcut de purtătorul său de cuvânt

Amber Heard intenționează să facă apel la decizia de miercuri a instanței din Virginia în procesul de defăimare cu fostul ei soț, Johnny Depp, în vârstă de 58 de ani, potrivit purtătorului său de cuvânt, potrivit Daily Mail.

 

Înțelegere amiabilă între Prințul Andrew al Marii Britanii și Virginia Giuffre. Câți bani trebuie să-i dea femeii
Înțelegere amiabilă între Prințul Andrew al Marii Britanii și Virginia Giuffre. Câți bani trebuie să-i dea femeii

Prințul Andrew al Marii Britanii a ajuns la o înțelegere amiabilă în procesul în care este acuzat de agresiune sexuală.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.