Anunț oficial al Israelului: "Am intrat într-o nouă fază în război. Pământul în Gaza s-a cutremurat"

razboi gaza
Imago

Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a declarat sâmbătă că războiul împotriva mişcări islamiste Hamas "a intrat într-o nouă fază", după o noapte de bombardamente intense şi o incursiune terestră a armatei israeliene în Fâşia Gaza.

 

"Am intrat într-o nouă fază în război. Ieri, pământul în Gaza s-a cutremurat", a spus Gallant într-un mesaj video, relatează agenţiile France Presse şi EFE.

Relatările din Fâşia Gaza vorbesc într-adevăr despre scene ca după cutremur în urma bombardamentelor israeliene violente din noaptea de vineri spre sâmbătă, cu clădiri puse la pământ şi cratere în şosele.

"Sute de imobile şi case au fost complet distruse şi alte mii avariate", a declarat pentru France Presse purtătorul de cuvânt al apărării civile din Gaza, care mai observă că bombardamentele au "schimbat peisajul în Gaza şi în guvernoratele din nordul" acestui teritoriu, în timp ce ultimul bilanţ al victimelor civile comunicat de Ministerul palestinian al Sănătăţii arată 7.650 de morţi şi 19.450 de răniţi.

"Atacăm pe deasupra şi pe sub pământ, atacăm agenţii terorişti de toate rangurile, peste tot", a continuat ministrul israelian în mesajul său. "Cât despre celelalte zone, ne pregătim să apărăm oraşele israeliene, pentru a salvgarda securitatea. O facem în nord, în centru şi peste tot", a mai spus Yoav Gallant.

Citește și
protest razboi
Război Israel - Hamas. Mii de manifestanţi pro-palestinieni sunt aşteptaţi pe străzi în Marea Britanie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conflictul dintre Israel şi Hamas a atins "un nou nivel de violenţă şi durere" în urma bombardamentelor israeliene de noaptea trecută în Fâşia Gaza, unde în plus Israelul a tăiat internetul şi comunicaţiile, a semnalat înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk.

Israel a atacat gruparea Hezbollah

Acesta avertizează că izolarea Fâşiei Gaza de exterior "pune populaţia civilă într-un grav pericol", mai ales că aceasta era deja privată de energie, alimente şi combustibil din cauza blocadei israeliene, iar sistarea comunicaţiilor şi a furnizării energiei îngreunează căutarea victimelor sub dărâmături.

Imposibilitatea de a comunica prin telefon şi internet a "paralizat complet" ce mai rămăsese din sistemul sanitar local, a transmis în acest timp Ministerul Sănătăţii din Gaza.

Tot sâmbătă, armata israeliană a anunţat că a atacat cu aviaţia infrastructura militară a grupării şiite libaneze Hezbollah în Liban, iar la graniţa cu această ţară sunt schimburi de focuri cu miliţiile libaneze.

Primele astfel de schimburi de focuri între Israel şi gruparea şiită Hezbollah au avut loc la frontiera israeliano-libaneză încă de a doua zi după atacul surpriză al Hamas asupra unor comunităţi din sudul Israelului pe 7 octombrie, când au murit pe teritoriul israelian peste 1.400 de persoane şi mai mult de 200 au fost luate ostatice de gruparea islamistă, atac ce a declanşat războiul aflat în desfăşurare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Bella Hadid rupe tăcerea cu privire la conflictul dintre Israel și Hamas. Ce mesaj a transmis fotomodelul palestinian
Bella Hadid rupe tăcerea cu privire la conflictul dintre Israel și Hamas. Ce mesaj a transmis fotomodelul palestinian

Bella Hadid a publicat online o declarație sfâșietoare pe fondul conflictului actual dintre Israel și Hamas, spunând că Palestina „nu își poate permite tăcerea noastră.”

 

Război Israel - Hamas. Mii de manifestanţi pro-palestinieni sunt aşteptaţi pe străzi în Marea Britanie
Război Israel - Hamas. Mii de manifestanţi pro-palestinieni sunt aşteptaţi pe străzi în Marea Britanie

Mii de manifestanţi pro-palestinieni sunt aşteptaţi să iasă sâmbătă pe străzile Marii Britanii, în timp ce Israelul îşi intensifică ofensiva asupra Gaza.

Reuters: Falimentarul Liban nu-şi poate permite un război între Hezbollah şi Israel
Reuters: Falimentarul Liban nu-şi poate permite un război între Hezbollah şi Israel

Cu o economie în ruină şi un stat în destrămare, Libanul nu-şi poate permite un alt război între Hezbollah şi Israel, iar Hezbollah, mişcare susţinută de Iran, ştie acest lucru, spun surse citate de Reuters.

Adunarea Generală a ONU a votat pentru un amistiţiu umanitar în Gaza. Israel: „Să vă fie rușine!”
Adunarea Generală a ONU a votat pentru un amistiţiu umanitar în Gaza. Israel: „Să vă fie rușine!”

Adunarea Generală a ONU a cerut vineri cu o mare majoritate de voturi un "armistiţiu umanitar imediat", în cea de-a 21-a zi a războiului dintre Hamas şi Israel, relatează AFP.

Război Israel – Hamas. Accesul la internet a fost întrerupt în Fâşia Gaza, în urma unor bombardamente
Război Israel – Hamas. Accesul la internet a fost întrerupt în Fâşia Gaza, în urma unor bombardamente

Accesul la internet în Fâşia Gaza a fost întrerupt, a anunţat vineri observatorul Netblocks.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.