Inteligența artificială, limitată în UE. Sistemele de recunoaștere facială, precum cele din China, vor fi interzise

×
Codul embed a fost copiat

Uniunea Europeană va limita folosirea inteligenței artificiale. Sistemele biometrice, de recunoaștere facială, dar și cele de identificare a persoanelor în spații publice vor fi interzise.

Doar autoritățile le vor putea folosi, în cazuri extreme, de genul alertelor teroriste. În plus, vor fi reglementate și aplicațiile care se folosesc de emoțiile noastre pentru a ne influența deciziile, pentru cumpărături sau vot, de pildă. Companiile care încalcă noile reguli riscă amenzi de până la 35 de milioane de euro.

Inteligența artificială a ajuns într-o nouă etapă. Acum poate să depisteze și să înțeleagă ce simţim. Are și o denumire – E.A.I - în traducere, Inteligența Artificială Emoțională. E deja folosită în servicii și produse care ne-ar putea influența comportamentul.

De exemplu, sunt scaune de birou care ne monitorizează pulsul, prin intermediul unor senzori, și astfel angajatorii pot observa stările pe care le avem la serviciu. S-au inventat și sisteme video care ne interpretează expresiile faciale.

Victor Kapra, specialist tech: „Sigur că există și niște elemente bune, ne gândim la eficiența unor reclame, în industria de entertainment, să spunem, în medicină, cu copiii care au anumite deficiențe, dar nu pe acestea trebuie să ne concentrăm, ci pe scenariile distopice. Este un soft complex care ne monitorizează vocea şi expresiile faciale.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astfel de sisteme vor fi însă interzise. Uniunea Europeană ia măsuri drastice pentru ca inteligența artificială să nu pună stăpânire pe viața noastră într-un mod negativ.

Sistemele de recunoaștere facială, asemănătoare celor din China, care evaluează oamenii după gen, etnie sau religie, vor fi interzise. La fel şi identificarea la distanţă a persoanelor aflate în locuri publice, mai puţin dacă există, de exemplu, ameninţări teroriste sau răpiri.

Camelia Donțu, corespondent PROTV: Vorbim de un acord istoric încheiat la nivelul Uniunii Europene. A fost nevoie de patru ani pentru elaborarea acestor noi norme, iar la final, ultima rundă de negocieri între parlamentarii europeni și statele membre a fost de 37 de ore. E prima lege din lume care reglementează cum şi unde poate fi folosită inteligența artificială, astfel încât să încurajeze inovarea, dar să ne respecte drepturile fundamentale, democraţia şi statul de drept. Oficialii europeni speră ca decizia lor să fie un exemplu pentru America şi China, acolo unde nu există o astfel de legislaţie."

Negocierile din partea Parlamentului European au fost conduse de un român: europarlamentarul Dragoş Tudorache, care a susţinut ca sistemele de inteligenţă artificială să fie evaluate, în funcţie de gradul de risc. De exemplu, trebuie ţinute sub control cele care ar putea influența comportamentul alegătorilor sau algoritmii care decid dacă primim sau nu un credit.

Dragoş Tudorache, europarlamentar: „Acum algoritmul decide dacă luăm un credit sau nu, el este cel care face această judecată, am dreptul să înţeleg parametrii de funcţionare, pentru că poate fi antrenat să ia anumite decizii."

Va fi înfiinţat şi un birou european pentru inteligenţa artificială în cadrul Comisiei Europene. Acesta va putea impune amenzi de până la 7% din cifra de afaceri, cu un plafon de 35 de milioane de euro, pentru cele mai grave infracţiuni. Noile reguli se vor aplica, cel mai probabil, din 2025.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”

Utilizatorii români de Facebook și Instagram au început să primească mesaje prin care sunt anunțați că „Meta'', compania mamă, va folosi conținutul postat de ei pentru a îmbunătăți inteligența artificială.  

Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile
Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile

Avem câteva jocuri interesante, dezvoltate de elevi și studenți, gândite să încurajeze tinerii să iasă la vot.

iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI
iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI

Utilizatorii rețelelor de socializare trebuie să justifice de ce nu vor ca datele lor să fie folosite pentru dezvoltarea serviciilor de inteligență artificială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.