Impactul devastator al pandemiei asupra economiei. Aproape jumătate de miliard de joburi au dispărut

×
Codul embed a fost copiat

Peste 495 de milioane de locuri de muncă s-au pierdut în perioada pandemiei de coronavirus, a anunțat astăzi Organizația Mondială a Muncii.

Iar prognoza arată că în ultimele 3 luni din an, alte 245 de milioane de joburi se vor pierde la nivel mondial. În România, în schimb, numărul angajaților a crescut ușor și a ajuns la peste 5,5 milioane. Considerată perioadă de concedii, august a fost a treia lună de scădere economică din acest an, după ianuarie și aprilie, pentru afacerile mici și mijlocii.

Cei mai mulţi angajaţi activi din cei peste 5,5 milioane sunt la stat, unde joburile sunt stabile până acum, şi în companiile mici şi mijlocii, care au fost greu încercate în ultima perioadă, dar care dacă ne uităm pe aceste statistici vedem că au şanse să îşi revină.

La datele barometrului „smartbill”, făcut pe 20 de mii de IMM-uri, vedem că cifra de afaceri, adică totalul facturilor firmelor, a scăzut în august la peste 13% - dar este doar a treia lună de scădere, după ianuarie şi aprilie. Din toată această perioadă în care milioane de oameni au stat acasă, firmelor mici şi mijlocii le-au scăzut încasările doar 3 luni - aceasta este evoluţia de la o lună la alta, faţă de anul trecut scăderea pe august fiind de 3%.

Dar august e lună de concedii spun economiştii cu care am discutat. Nici anul trecut nu a fost vreo creştere grozavă. Pe domenii, comparat cu luna august 2019, vedem că cele mai mari scăderi au fost în spectacole, hoteluri şi restaurante, servicii administrative și agricultură. Comerţul a avut un declin de 15%.

Citește și
balneo
Centrele de tratament balneo rămân închise. Zeci de mii de specialiști sunt în șomaj tehnic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Creşterile, în schimb, au fost în tranzacţii imobiliare, 64% faţă de anul trecut. Oamenii, probabil, îşi cumpără locuinţe mai mari sau case. Şi construcţiile sunt în creştere, iar industria prelucrătoare, aici avem inclusiv industria auto, este pe plus cu 2%, o veste excelentă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Dezastru pentru transportatorii români. Afacerile le-au scăzut și cu 80%
Dezastru pentru transportatorii români. Afacerile le-au scăzut și cu 80%

Peste 80.000 de angajaţi din domeniul transportului de persoane se gândesc cu înfrigurare la ziua de mâine. Criza sanitară i-a trimis în şomaj, după ce românii care obişnuiau să ia microbuzul sau autocarul au renunţat la aceste curse.

Centrele de tratament balneo rămân închise. Zeci de mii de specialiști sunt în șomaj tehnic
Centrele de tratament balneo rămân închise. Zeci de mii de specialiști sunt în șomaj tehnic

În timp ce restaurantele și cinematografele s-au deschis, centrele de tratament balneo rămân închise din primăvară.

Zonele din România în care se trăiește cel mai bine. Unde sunt cele mai mari salarii
Zonele din România în care se trăiește cel mai bine. Unde sunt cele mai mari salarii

Județele Teleroman și Buzău sunt cele mai sărace din România, potrivit unui clasament întocmit de HotNews.ro, în baza a trei indicatori - salariu, șomaj și numărul de pensionari la un salariat.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.