Banca Centrală Europeană nu se grăbește să ieftinească banii, respectiv să scadă dobânzile. A menținut dobânda-cheie

oameni pe strada, bucuresti
Shutterstock

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi menţinerea nemodificată a dobânzilor, pentru a patra oară consecutiv, în linie cu aşteptările analiştilor.

A recunoscut, însă, că atenuarea inflaţiei este mai rapidă decât estima, ceea ce potenţial deschide calea spre reducerea dobânzilor în acest an, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Anul trecut, BCE a majorat dobânzile la un nivel ridicat record, dar datele privind inflaţia exclud o nouă înăsprire a politicii monetare, mutând dezbaterea spre momentul la care va începe reducerea dobânzilor.

Ca urmare a deciziei adoptate joi, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4%. Acesta este cel mai ridicat nivel al dobânzii de la lansarea monedei euro în 1999.

"Proiecţiile privind inflaţia au fost revizuite în scădere, în special pentru 2024, ceea ce reflectă în principal contribuţia mai scăzută de pe urma preţurilor la energie", se arată în comunicatul BCE.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Instituţia cu sediul la Frankfurt a redus pentru al doilea trimestru consecutiv proiecţiile privind inflaţia, estimând acum o creştere a preţurilor de 2,3% anul acesta, faţă de un nivel de 2,7% estimat anterior. Aceasta ar putea însemna că BCE ar putea atinge ţinta de inflaţie de 2% anul acesta, şi nu anul viitor, aşa cum prognoza.

Inflaţia s-a apropiat în ultimele luni de ţinta BCE de 2% în urma scăderii preţurilor la energie şi a stagnării economiei zonei euro, pentru al doilea an consecutiv.

Datele preliminare publicate la 1 martie de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat luna trecută la 2,6%, în scădere de la 2,8% în ianuarie, deşi analiştii se aşteptau la un nivel de 2,5% în februarie. Inflaţia este acum mult sub nivelul de vârf de 10,6% înregistrat în octombrie 2022 şi se îndreaptă spre ţinta BCE de 2%.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus la 3,1% în februarie, de la 3,3% luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau luna trecută la o scădere până la 3%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

"Deşi majoritatea indicatorilor care compun inflaţia de bază s-au atenuat, presiunile asupra preţurilor interne rămân ridicate, în contextul creşterii solide a salariilor", se arată în comunicatul BCE.

"Nu există încă dovezi clare că actuala creştere a costurilor cu mâna de lucru nu se va finaliza în preţuri mai mari de consum, alimentând o spirală de tip salarii-preţuri", spune Anatoli Annenkov, economist la banca franceză Societe Generale.

Analiştii se aşteaptă ca BCE să reducă de trei-patru ori dobânzile anul acesta, începând din iunie.

De asemenea, BCE se aşteaptă ca economia zonei euro să crească cu 0,6%, după ce în decembrie previziona un nivel de 0,8%. În 2025 şi în 2026 este estimată o expansiune de 1,5%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.