Zile libere pentru părinți în cazul închiderii școlilor. Proiectul dezbătut de Camera Deputaților

Scoala
Agerpres

Camera Deputaţilor se va reuni în şedinţă joi pentru a dezbate şi adopta proiectul de lege prin care se acordă zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Decizia a fost luată în şedinţa Biroul permanent al Camerei de marţi.

Pe ordinea de zi de joi se va afla şi proiectul de lege privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă.

Proiectul de lege privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor se afla, iniţial, pe ordinea de zi a plenului Camerei cu raport favorabil, însă a fost retrimis la Comisia pentru muncă pentru modificări.

"Joi după-amiază va avea loc şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care vom dezbate şi aproba proiectul care face referire la situaţia în care copiii, nemaiputând merge la şcoală, şcolile fiind închise, unul dintre părinţi să poată să stea acasă să îngrijească de aceştia. Astăzi, toate grupurile parlamentare au fost de acord cu retrimiterea proiectului la comisie, pentru că nu era foarte clar reglementat în proiectul legislativ cine plăteşte salariul părintelui care stă acasă pe perioada acestei crize, în condiţiile în care şcolile sunt închise. La cum era redactat proiectul, ar fi căzut tot în sarcina societăţii, firmei care, practic, nu beneficiază nici de aportul angajatului şi această remunerare. Prin urmare, vom găsi în cursul zilei de astăzi cea mai bună soluţie, inclusiv că se vor reduce din taxele pe care societatea le va avea de plătit către stat, fie că se vor plăti din plafonul pentru ajutorul de şomaj sau altă variantă", a precizat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Citește și
Raed Arafat vrea ca pacienții cu formă ușoară de coronavirus să se trateze acasă
Arafat, despre coronavirus în România: ”Toate cazurile ușoare să rămână acasă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Actul normativ, iniţiat de 8 parlamentari ai PSD şi ALDE, prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Luni, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a decis închiderea şcolilor şi grădiniţelor în perioada 11 martie - 22 martie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Analiză: De ce Italia este a doua ţară cea mai afectată de coronavirus, după China
Analiză: De ce Italia este a doua ţară cea mai afectată de coronavirus, după China

Italia are cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din afara Chinei, ţara în care a debutat epidemia. 

Arafat, despre coronavirus în România: ”Toate cazurile ușoare să rămână acasă”
Arafat, despre coronavirus în România: ”Toate cazurile ușoare să rămână acasă”

Raed Arafat vrea ca toate cazurile ușoare de coronavirus să fie tratate acasă, urmând astfel exemplul statelor în care incidența de Covid-19 este mult mai ridicată.

Primul dosar penal pentru informații false în cazul unui bărbat depistat cu coronavirus
Primul dosar penal pentru informații false în cazul unui bărbat depistat cu coronavirus

Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a anunţat că poliţia a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicare sau răspândire prin orice mijloace de date şi informaţii false în cazul bărbatului de la Spitalul Gerota din Capitală.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.