Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat din închisoare. Decizia Tribunalului București

Sorin Ovidiu Vîntu
Agerpres

Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat din închisoare, după ce Tribunalul Bucureşti a decis definitiv vineri ca omul de afaceri să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova, unde executa 11 ani închisoare.

Iniţial, în luna ianuarie, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de eliberare depusă de Vîntu, însă Tribunalul Bucureşti a admis vineri contestaţia depusă de omul de afaceri, astfel încât el va ieşi vineri din Penitenciarul Rahova.

Sorin Ovidiu Vîntu avea de executat 11 ani închisoare, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare, potrivit Agerpres.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare a fost primită de Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.

El mai are la activ 8 ani închisoare în dosarul FNI (februarie 2017), 6 ani şi 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016), 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014), un an închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Sorin Ovidiu Vîntu vrea să fie eliberat. Judecătorul i-a respins cererea
Sorin Ovidiu Vîntu vrea să fie eliberat. Judecătorul i-a respins cererea

Sorin Ovidiu Vîntu vrea să fie din nou liber, după mai bine de șase ani de detenție, presărați cu scurte perioade petrecute în afara închisorii.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.