Serviciile de Securitate sârbe susțin că situația de la Belgrad este sub control și că protejează „ordinea constituțională”

Proteste în Serbia
Profimedia

După proteste violente care s-au soldat cu cel puțin opt polițiști răniți și peste 30 de arestări situația de la Belgrad pare a fi fost calmată de intervențiile forțelor de ordine publică.

"Situaţia de securitate în Serbia este stabilă, iar autorităţile vor continua activităţile coordonate pentru a proteja ordinea constituţională şi juridică" în ţară, a declarat luni şeful Biroului de Coordonare a Serviciilor de Securitate sârbe, Ivica Dacic, citat de agenţia de presă Tanjug, informează Agerpres.

Anterior, biroul s-a reunit pentru a analiza situaţia de securitate în urma încercării unor protestatari de a intra cu forţa duminică în Palatul Vechi - Primăria - din centrul Belgradului.

"Am condamnat în cei mai fermi termeni actul de intrare violentă în instituţii", acestea "nu au fost proteste politice, ci o încercare de a prelua puterea prin violenţă", a spus Dacic după o şedinţă a Biroului.

"S-a analizat situaţia de securitate. Desigur, s-a ajuns la concluzia că situaţia de securitate în Serbia este stabilă, în ciuda numeroaselor provocări care au fost prezente în ultimele zile şi în ciuda faptului că despre anunţul acestor activităţi violente, care vizează în primul rând sechestrarea instituţiilor prin violenţă şi distrugerea ordinii constituţionale, s-a vorbit cu câteva săptămâni înainte", a notat Dacic, adăugând că "toate elementele sistemului de securitate vor continua activităţi coordonate pentru protejarea ordinii constituţionale".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Opt poliţişti au fost răniţi şi 38 de persoane arestate în timpul şi după un protest al opoziţiei împotriva rezultatului alegerilor, a anunţat luni poliţia din Serbia, aminteşte Reuters.

Mii de oameni s-au adunat duminică în centrul Belgradului pentru a cere anularea alegerilor parlamentare şi locale din urmă cu o săptămână despre care observatorii internaţionali au spus că au fost incorecte

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.