Serghei Şoigu, primele declarații după revolta lui Prigojin: "Rebeliunea a eşuat datorită loialităţii forţelor armate"

șoigu prigojin
Colaj foto Imago

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a făcut, luni, primele declarații în legătură cu revolta mercenarilor Wagner. 

Planurile de destabilizare a situaţiei din Rusia, la sfârşitul lunii iunie, au eşuat în primul rând datorită loialităţii - faţă de jurământ şi faţă de datoria militară - de care a dat dovadă personalul forţelor armate ruse, a declarat ministrul Apărării din Rusia, Serghei Şoigu, citat de agenţia TASS.

"Nu pot să nu abordez o altă problemă, la care răspunsurile exhaustive au fost deja date de comandantul nostru suprem în funcţie (Vladimir Putin - n.r.). Este vorba despre tentativa de destabilizare a situaţiei din Rusia în perioada 23-25 iunie. Aceste planuri au eşuat în primul rând pentru că personalul forţelor armate a fost loial jurământului şi datoriei militare", a declarat ministrul în timpul unei teleconferinţe cu personalul superior al armatei ruse.

Şoigu a menţionat că provocarea nu a afectat "operaţiunea specială" din Ucraina, unde militarii au continuat să îndeplinească "cu curaj şi abnegaţie" sarcinile care le-au fost încredinţate. "Mulţumesc personalului pentru serviciul lor conştiincios", a spus ministrul rus.

Forţele armate ucrainene, care au lansat atacuri nereuşite timp de aproape o lună, nu au reuşit în nicio direcţie, pierzând aproximativ 2.500 de arme, a subliniat ministrul. Potrivit acestuia, Kievul a pierdut, printre altele, 16 tancuri Leopard, toate care au fost furnizate Ucrainei de Polonia şi Portugalia.

Citește și
serghei soigu
Prima apariție a lui Serghei Șoigu după rebeliunea Wagner. Ministrul rus al apărării s-a dus în Ucraina | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De-a lungul anilor, Evgheni Prigojin a devenit unul dintre oligarhii apropiaţi lui Putin, a încercat, împreună cu grupul său privat de mercenari să-i dea jos pe principalii conducători ai armatei ruse, ministrul Serghei Şoigu şi şeful Statului Major Valeri Gherasimov, cu care avea un conflict de lungă durată.

Complotul lui Prigojin presupunea capturarea celor doi, atunci când aceştia urmau să viziteze o regiune de la graniţa cu Ucraina, a scris Wall Street Journal. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a aflat însă de complot cu două zile înainte ca acesta să fie pus în aplicare, forţându-l pe Prigojin să îşi schimbe planurile în ultimul moment şi să pornească în schimb în marş spre Moscova. Mercenarii Wagner au preluat controlul asupra unei baze militare cheie din oraşul Rostov pe Don, iar trupele se apropiau de capitala rusă când Prigojin a pus capăt revoltei, graţie unei medieri a liderului din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, acolo unde Prigojin a primit, de altfel, exil.

Au existat speculaţii cu privire la rolul unor comandanţi ruşi în momentul în care revolta s-a declanşat, în seara zilei de 23 iunie. Astfel, comandantul forţelor aeriene ruse, generalul Serghei Surovikin, ar fi ştiut despre planurile lui Evgheni Prigojin de a se răzvrăti împotriva conducerii militare ruse. Surovikin a făcut apel la Prigojin să oprească revolta la scurt timp după ce aceasta a început, într-un mesaj video în care a lăsat să se înţeleagă că este de partea lui Putin. Însă începând de a doua zi generalul Surovikin nu a mai fost văzut în public, iar pe surse a apărut informaţia că ar fi fost arestat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Oficiali occidentali: Prigojin a vrut să-i captureze pe Șoigu și pe generalul Gherasimov. De ce nu l-a eliminat Putin
Oficiali occidentali: Prigojin a vrut să-i captureze pe Șoigu și pe generalul Gherasimov. De ce nu l-a eliminat Putin

Complotul lui Prigojin presupunea capturarea ministrului Serghei Șoigu și a generalului Valeri Gherasimov, atunci când cei doi au vizitat, vineri, o regiune de la granița cu Ucraina.

Prima apariție a lui Serghei Șoigu după rebeliunea Wagner. Ministrul rus al apărării s-a dus în Ucraina | VIDEO
Prima apariție a lui Serghei Șoigu după rebeliunea Wagner. Ministrul rus al apărării s-a dus în Ucraina | VIDEO

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a vizitat trupele implicate în operaţiunea militară din Ucraina, a anunţat luni agenţia de presă RIA, aceasta fiind prima sa apariţie publică de la rebeliunea din weekend a grupului paramilitar Wagner.

Şoigu ameninţă cu ”atacuri imediate ale unor centre de luarea deciziei” ucrainene, în cazul unor atacuri în Rusia sau Crimeea
Şoigu ameninţă cu ”atacuri imediate ale unor centre de luarea deciziei” ucrainene, în cazul unor atacuri în Rusia sau Crimeea

Rusia ameninţă marţi să atace ”centre de luarea deciziei” ucrainene, în cazul unor bombardamente cu armament din Occident pe teritoriul rus sau în Crimeea anexată, pe care Moscova anunţă Kievul că le pregăteşte, relatează AFP, scrie News.ro. 

Rusia a respins o ofensivă ucraineană în regiunea Zaporojie, anunţă Şoigu
Rusia a respins o ofensivă ucraineană în regiunea Zaporojie, anunţă Şoigu

Ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Şoigu, a declarat joi că trupele sale au respins în cursul nopţii o ofensivă ucraineană în regiunea Zaporojia, în sudul Ucrainei, transmit AFP şi Reuters.

Reacția Moscovei după atacul de pe teritoriul Rusiei. Șoigu susține că a găsit Humvee-uri americane în Belgorod
Reacția Moscovei după atacul de pe teritoriul Rusiei. Șoigu susține că a găsit Humvee-uri americane în Belgorod

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a promis un „răspuns dur” în urma incursiunilor din Ucraina, dincolo de granița rusă, și a anunțat lichidarea atacului din regiunea Belgorod.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.