Reacția președintelui Iohannis după ce un ieșean i-a cerut să oprească corupția

Klaus Iohannis

Un ieşean i-a spus preşedintelui Klaus Iohannis să oprească corupţia, şeful statului răspunzând: ”Facem ordine!“, în timp ce un alt bărbat i-a cerut să nu uite de promisiunea cu majorarea pensiilor, că altfel nu-l va mai alege.

 

După terminarea manifestărilor oficiale din Piaţa Unirii din Iaşi, preşedintele Klaus Iohannis a plecat pe jos, însoţit de soţia sa, către Biserica Trei Ierarhi, pentru a depune o jerbă de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Preşedintele a făcut poze cu oamenii aflaţi pe marginea străzii, a dat autograf unui copil pe una dintre cărţile sale şi a fost încurajat să nu cedeze în bătălia cu PSD.

Un ieşean i-a spus preşedintelui “Ţine-te de cuvânt cu pensiile, că altfel nu te mai alegem“, şeful statului zâmbind, dar fără să-i răspundă.

Citește și
manifestări la Iași
Huiduieli la Iași, după ce Iohannis a vorbit despre PSD și necesitatea alegerilor anticipate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un alt bărbat a strigat către Iohannis “Opriţi corupţia“, şeful statului răspunzându-i “Facem ordine!“, transmite news.ro.

Dacă în Piaţa Unirii din Iaşi s-au auzit huiduieli în timpul discursului preşedintelui Klaus Iohannis, pe traseul străbătut de până la biserica Trei Ierarhi, nu au mai apărut vociferări.

La un moment dat, câţiva reprezentanţi ai unei asociaţii civice ieşene au afişat un banner pro-autostradă, fără însă ca aceştia să-l interpeleze pe preşedinte în momentul în care şeful statului a trecut prin zona respectivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Președintele Iohannis, despre huiduielile de la Iași: ”În România avem o democraţie vie”
Președintele Iohannis, despre huiduielile de la Iași: ”În România avem o democraţie vie”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că huiduielile apărute în timpul discursului său de la Iaşi, la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, arată că "în România avem o democraţie vie".

Huiduieli la Iași, după ce Iohannis a vorbit despre PSD și necesitatea alegerilor anticipate
Huiduieli la Iași, după ce Iohannis a vorbit despre PSD și necesitatea alegerilor anticipate

Preşedintele Klaus Iohannis a provocat huiduieli din partea oamenilor prezenți la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor, după ce a vorbit în discursul său despre faptul că, în Parlament, ”PSD vrea să blocheze toate reformele”.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.