Raed Arafat: Creştere de număr de cazuri, fără discuţie va fi. Decese, din păcate vor fi

Raed Arafat
Pro TV

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri seară, că principalul partener al autorităţilor este populaţia, iar dacă oamenii nu respectă măsurile impuse se va ajunge la focare ce nu mai pot fi controlate, urmând a se impune noi restricţii.

Arafat spune că această pandemie trebuie să fie ”o lecţie serioasă” pentru toată lumea, majoritatea ţărilor fiind nepregătite. ”Această criză va trece, dar sper că lecţia va fi că trebuie să fim mai pregătiţi”, a spus Arafat.

”Actorul principal care este partenerul nostru este populaţia şi, dacă populaţia nu aplică măsurile, riscul e să apară focare pe care nu mai putem să le controlăm şi să ajungem la măsuri de carantinare mai dure pentru că nu s-au respectat unele măsuri. Măsurile de acum sunt foarte ok, am fost printre ţările care am luat măsuri din timp şi de aceea se prelungeste perioada cu numere mai mici de cazuri”, a declarat Ared arafat, vineri seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, pandemia trebuie să fie ”o lecţie serioasă pentru noi toţi”.

”Majoritatea ţărilor sunt nepregătite. Acum căutăm ventilatoare, injectomate, echipamente de protecţie. Astfel de discuţii au avut loc în grupul de lucru la NATO. (...) Anul trecut am avut un exerciţiu făcut la Bruxelles pe scenariul unei pandemii. În acest exerciţiu, concluzia a fost că nu suntem pregătiţi, că nu avem stocuri. Cu toate acestea, am găsit rezistenţă, oameni care nu înţelegeau de ce să cheltuim bani, milioane, pe stocuri, să cumpărăm echipamente şi să le ţinem stocate. Au început colegi care au spus că pentru pandemie ne trebuie numai vaccinul de ebola. Au spus că nu e cazul încă. Uitaţi-vă că acum fugim după echipamente”, a mai spus Arafat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Secretarul de stat afirmă că ”această criză va trece, dar sper că lecţia va fi că trebuie să fim mai pregătiţi”.

„Creştere de număr de cazuri, fără discuţie va fi”

 

Raed Arafat a refuzat să facă o estimare a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus pe care-l va înregistra România, dar a precizat că, din păcate, numărul de cazuri şi de decese va creşte. ”Autorităţile şi medicii vor face tot posibilul să prevină orice deces”, a spus Arafat, precizând că, până acum, creşterea numărului de cazuri s-a făcut destul de lin.

”Creştere de număr de cazuri, fără discuţie va fi. Decese, din păcate vor fi. Să vă dau cifre, nu voi face niciodată, chiar dacă circulă estimări. Estimările rămân estimări. Este posibil că, dacă întârziem unele măsuri, cifra să crească mai repede. Până acum am crescut destul de lin. Acum să vedem ce va fi. Măsuri s-au luat, avem semnale că nu toată lumea respectă măsurile, asta e cel mai grav”, a spus Raed Arafat.

Arafat a precizat că autorităţile şi medicii ”vor face tot posibilul să prevină orice deces”.

Secretarul de stat a precizat că cea mai mare problemă este lipsa ventilatoarelor, câutându-se în permanenţă soluţii, mai ales după ce unele achiziţii antamate nu au putut fi duse la bun sfârşit din varii motive.

Arafat a precizat că au fost găsite în ţară, la diferite spitale, 190 de ventilatoare cu defecţiuni, care vor fi reparate şi o parte dintre ele vor putea fi folosite. De asemenea, s-au identificat 130 de ventilatoare la maşinile mai vechi de ambulanţă, urmând a fi reparate şi parte dintre acestea.

”Toate eforturile se depun să dăm medicilor ce le trebuie. Ieri au venit măsti, urmează 100.000 combinezoane din Coreea de sud. (...) Mai e un aspect, nu toţi au nevoie de cea mai înaltă protecţie. Cei care au nevoie de echipamentele cele mai performante sunt cei care sunt în directă relaţie, ambulanţă, UPU, infecţioase. Ăsta este nivelul zero, dar când auzi că persoana care curăţă pe jos, care duce tava, vor echipament şi mască. Nu o zice Arafat, o zic alţi specialişti internaţionali. Cel care generează aerosoli, într-adevăr poate să ducă la infectare”, a mai declarat Arafat.

Potrivit acestuia continuă să vină echipamente.

”Nu ne vom opri, sunt convins că vom avea sprijinul Guvernului, chiar dacă efectul se va diminua. Nu ştim ce urmează, nu ştim că nu va reveni virusul”, a mai spus arafat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.