Fostul primar din Slatina, condamnat în dosarul Vâlcov, adus în țară, după ce autoritățile italiene l-au predat poliției

×
Codul embed a fost copiat

Fostul primar din Slatina, Minel Florin Prina, urmărit internațional și prins în Italia în luna mai a acestui an, a fost adus în noaptea de miercuri spre joi în țară, cu avionul, sub escortă.

El este ultimul fugar dintre condamnații din dosarul Darius Vâlcov. Prina, în vârstă de 50 de ani, a fost dus direct la Penitenciarul Rahova, și are de executat o pedeapsă de 4 ani și 6 luni pentru corupție. La rândul său, și Vâlcov este după gratii, predat de autoritățile italiene în august.

Minel Florin Prina, fostul primar din Slatina, care i-a succedat în funcție lui Darius Vâlcov, a ajuns noaptea trecută pe aeroportul din Otopeni. Nu a scos niciun cuvânt și a ales să își ascundă fața cu gulerul gecii.

Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt Poliția Română: „Bărbatul a fost preluat și urmează a fi introdus într-un centru de detenție. Mecanismele de cooperare polițienească internațională funcționează. Legea va fi pusă în aplicare, indiferent de persoană.”

Prina a fost condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă și complicitate la spălare de bani, în "Dosarul Tablourilor", numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă cumpărate prin interpuși de fostul ministru PSD, Darius Vâlcov. Acesta din urmă este și el în spatele gratiilor pentru 6 ani, din august, de când a fost adus din Italia, tot cu avionul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe vremea când era primar al Slatinei, Darius Vâlcov și-a folosit influența pentru ca firma unui puternic om de afaceri să câștige mai multe contracte cu autoritățile din Olt. În schimb, Theodor Berna trebuia să îl răsplătească pe Vâlcov cu 20% din valoarea sumelor plătite din bani publici. După ce Vâlcov a părăsit primăria, înțelegerea a fost continuată de Prina, care a colectat mai departe șpaga promisă.

Toți condamnații din „Dosarul tablourilor” au ajuns în arest

Prina fusese dat în urmărire generală de Poliția Română în luna mai, atunci când pe numele lui a fost emis și un mandat european de arestare. La fel ca Vâlcov, Prina fugise în Italia înainte că instanța supremă să dea decizia de condamnare.

În același dosar, alți trei oameni de afaceri au fost condamnați și au ajuns în spatele gratiilor.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a precizat pe contul ei de socializare că Minel Florin Prina a ajuns la Penitenciarul Rahova și că este ultimul fugar prins dintre condamnații acestui dosar: „Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina, a fost adus în țară. În această noapte a ajuns la Penitenciarul Rahova. Era ultimul fugar dintre condamnații în același dosar cu Darius Vâlcov care se sustrăgea de la pedeapsă. El are de executat 4 ani și 6 luni de închisoare. Și în acest dosar, se face justiție până la capăt!”.

Gorghiu susțină că anul acesta au fost aduși în țară, cu forța, aproape 1.000 de condamnați definitiv.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.