Agresorul fotografului care se plimba în Delta Dunării are dosar penal

×
Codul embed a fost copiat

Ancheta incidentului violent din Delta Dunării capătă contur. Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care l-a rănit cu un pahar de sticlă pe ghidul unor turişti din Germania. Suspectul are acum dosar penal.

Bărbatul care a aruncat cu un pahar de sticlă în ghidul turistic este din Argeş şi are 43 de ani. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violențe.

Cel pe care l-a rănit este Daniel Petrescu, un cunoscut fotograf din Delta Dunării, care adesea conduce cu barca grupuri de turişti în această oază a naturii.

În timpul unei astfel de excursii, o ambarcaţiune puternică a trecut cu viteză mare pe lângă barca vizitatorilor, care admirau frumuseţile naturii. A dat mai multe ture în jurul turiştilor străini şi a făcut valuri, iar când li s-a atras atenţia să se liniştească, unul dintre petrecăreţi l-a rănit în față pe ghidul turistic.

Bărbatul de 43 de ani era însoțit de un alt prieten, în vârstă de 42 de ani, tot din Argeș, cei doi închiriind barca de mare viteză.

Citește și
braconieri
Dezastru ecologic. Cum acționează braconierii pentru a pescui pești din Delta Dunării
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incident în Delta Dunării. Un fotograf a fost atacat în timp ce se plimba cu un grup de străini
Incident în Delta Dunării. Un fotograf a fost atacat în timp ce se plimba cu un grup de străini

Delta Dunării, brăzdată de canale pe care circulă în viteză ambarcaţiuni puternice, a fost scena unui incident violent.

Dezastru ecologic. Cum acționează braconierii pentru a pescui pești din Delta Dunării
Dezastru ecologic. Cum acționează braconierii pentru a pescui pești din Delta Dunării

Braconierii produc un adevărat dezastru ecologic în Delta Dunării. Autoritățile au descoperit că, în această perioadă, în care peștii s-au retras pentru reproducere în bălți, braconierii blochează accesul pe canale, ca să poată pescui în voie ilegal.

Dezastru provocat de electrocutarea peștilor. ”S-a distrus o țară, d'apăi o baltă”
Dezastru provocat de electrocutarea peștilor. ”S-a distrus o țară, d'apăi o baltă”

Mesele noastre ar putea fi încărcate mult mai des cu preparate din pește, dacă marfa ar fi mai multă şi, implicit, mai ieftină! Din păcate, problemele din Delta Dunării nu îşi găsesc deocamdată rezolvarea!

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.