Cât costă carnea de porc, la mai puțin de o lună și jumătate înainte de Crăciun

×
Codul embed a fost copiat

Cu mai puțin de lună și jumătate până la Crăciun, abatoarele, carmangeriile și măcelăriile primesc numeroase comenzi.

Mulți sunt precauți și cumpără deja cantități mai mari de carne, pentru că știu că la noi, în mod pradoxal, porcul se scumpește în perioada sărbătorilor, când cererea este mare. Unii vor păstreze tradiția de Ignat și comandă deja porcul de Crăciun la țărani. Este bine totuși să știți că în funcție de unde alegeți să cumpărați, de la gospodari ori direct de la abatoare și magazine, prețul poate să difere foarte mult. Iată câteva exemple.

La fermele autorizate, potrivit Ministerului Agriculturiii, prețul mediu pe kilogram pentru un porc în viu, a fost în ultima săptămână de 8 lei și 14 bani. Porcii din ferme se vând numai către abatoare, acolo unde animalele sunt sacrificate și tranșate în carcase.

Vasile Cioceanu taie în jur de 40 de porci pe săptămână, în abatorul lui din Afumați, județul Ilfov. În ultima vreme a cumpărat animalele în viu, cu 8 lei și 20 de bani pe kilogram, de la fermele din împrejurimi. După ce le sacrifică, le trimite către magazinele cu care are contracte, dar vinde și direct oamenilor.

Vasile Cioceanu: “Carcasa este 13,5 lei pe kilogram. Îl ia, îl cântărim, îi dăm bon de casă sau îi facem factură și pleacă omul să-l mănânce sănătos. Adevărul este că au început să cumpere mai mult. Care are posibilitate cumpără mai mult și își pune rezervele deoparte."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Care sunt prețurile în București

În acest caz avem lanțul mai scurt, de la abator direct la client. Prin urmare, și prețul e mai mic. Este de altfel cea mai sigură și mai ieftină variantă pentru cei care își doresc un porc de Crăciun. Într-o carmangerie din Capitală, carcasa întreagă de porc costă 18 lei pe kilogram. Prețurile cresc dacă oamenii vor să cumpere anumite bucăți.

Ionuț Anghel, administratorul carmangeriei: “Vândută pe bucăți, tranșată, cu manoperă cu tot. Rasolul ar fi la 14,90 lei, pulpa fără os, degresată, fără șorici ajunge la 23, 24 de lei, fleica, dacă este fără os, la fel, 25 de lei, pieptul feliat de grătar, 25 de lei , spata intră la tocat, 23 de lei. Gușa, undeva la 14,5 lei.”

Dacă adaugăm și transportul, în piețe ori supermarketuri, prețurile pentru kilogramul de pulpă, cotlet ori ceafă de porc pot depăși și 30 de lei. Cu cât carnea trece prin mai multe mâini, cu atât și prețul va crește, pentru că fiecare își pune adaos. Chiar dacă e mai scumpă, în cazul cărnii care pleacă din ferme autorizate există un control al calității și porcul e sigur pentru consum.

Lucrurile stau diferit dacă ne uităm la porcii care sunt vânduți direct din gospodăriile țăranilor. Potrivit legii, acest lucru este interzis pentru că nu există un control din punct de vedere sanitar veterinar. Și totuși site-urile de anunțuri ori grupurile de pe rețelele de socializare sunt pline de vânzători, dar și de cumpărători dornici. Kilogramul pentru un porc în viu variază între 13 și chiar 25 de lei, în funcție de zonă, dar și de cum a fost crescut.

Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc: “La acest moment, în România, ceva mai bine de 50% din porci se află în gospodăriile populației. Avantajul pieței gospodăriilor este acela că este o negociere directă. Să nu uităm, din porcul în viu doar aproximativ 70% este consumabil. Restul este pierdere.”

Dacă totuși vreți să cumpărați porcul viu, inspectorii veterinari vă recomamndă să căutați punctele de vânzare autorizate din fiecare județ.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în octombrie, carnea de porc s-a scumpit cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.