Bucureștenii pot primi bani pentru dezvoltarea de proiecte de mediu. Care sunt condițiile

×
Codul embed a fost copiat

Locuitorii Capitalei pot primi finanțare pentru dezvoltarea de proiecte de mediu. Sunt puși la bătaie 500.000 de lei și vor fi selectate între trei și cinci propuneri.  

Trebuie doar ca proiectele să găsească soluții pentru problemele de mediu din zonele naturale urbane ori să urmărească reamanajarea spațiilor verzi din cartiere. Apelul a fost lansat de Fundația Comunitară București, iar banii vin din surse private.

O livadă plină de flori a fost amenajată într-un colț al parcului Cișmigiu. Proiecul aparține unui ONG din Capitală, care anul trecut a primit o finanțare de 10.000 de euro și aprobarea Primăriei de a reamenaja spațiul. 200 de voluntari au muncit la proiect.

Alex Oprița, inițiator al proiectului: „Pentru amanajare, am avut trei ateliere de grădinărit, două în aprilie, unul în iunie. Au participat între 150 și 200 de voluntari. Am lucrat cu un peisagist, cu un specialist în patrimoniu, am făcut un studiu istoric și de însorire pentru a alege plantele cele mai potrivite”.

A primit finanțare și un alt proiect propus de câțiva cetățeni dintr-un cartier al Bucureștiului. Oamenii și-au dorit o livadă de pomi fructiferi aproape de blocuri, cu bănci printre copaci. Spațiul aparține casei Memoriale „Tudor Arghezi” și a fost pus la dispoziția localnicilor.

Citește și
Centrul Vechi
Bucureștiul ar putea avea un nou Centru Vechi. Cum ar fi transformat printr-un proiect cu Banca Mondială
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cetățean: „Sunt oameni care nu au bani să se deplaseze în afara orașului și, având grădini comunitare, fac altfel de activități. În parc, de exemplu, nu poți să culegi fructe”.

500.000 de lei pentru proiecte de mediu

Anul acesta sunt disponibili alți 500.000 de lei, care vor fi împărțiți între trei și cinci proiecte.

Unul singur, care va propune soluții pentru problemele din zonele naturale urbane, va primi 250.000 de lei.

De exemplu, remenajarea spațiului verde din jurul unui lac. Restul banilor vor ajunge la proiecte mici, pentru remenajarea spațiilor verzi dintre blocuri.

Condiția este ca cei care câștigă proiectele să obțină aprobarea autorităților locale pentru modificări.

Cum au loc înscrierile

Pentru runda de anul acesta, proiectele pot fi depuse de ONG-uri sau de persoane individuale, cu o singură condiție: să se adune în grupuri de minimum trei.

Înscrierile se fac pe site-ul platformademediu.ro, până pe 11 septembrie.

Alina Kasparovski, directorul Fundației Comunitare București: „Ne-am uitat deja în platforma noastră, să vedem cine cu ce vrea să aplice. Am văzut o școală care vrea să amenajeze curtea într-un spațiu verde deschis pentru comunitate, o amenajare de coridor verde pe un mare bulevard din București, am mai văzut o micro-pădure urbană pe malul unui lac. Sunt proiecte interesante”.

Câștigătorii vor fi jurizați de specialiști în domeniu și vor fi anunțați pe 21 septembrie. Termenul limită de implementare este septembrie anul viitor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Bucureștenii stau cel mai rău la spațiul verde pe cap de locuitor. Care sunt cele mai verzi orașe din România
Bucureștenii stau cel mai rău la spațiul verde pe cap de locuitor. Care sunt cele mai verzi orașe din România

Autoritățile confirmă ce simțim cu toții. Avem mai puține spații verzi decât media Uniunii Europene, potrivit Institutului Național de Statistică. Iar Capitala stă rău de tot la acest capitol.  

Bucureștiul ar putea avea un nou Centru Vechi. Cum ar fi transformat printr-un proiect cu Banca Mondială
Bucureștiul ar putea avea un nou Centru Vechi. Cum ar fi transformat printr-un proiect cu Banca Mondială

Bucureștiul ar putea avea un nou „centru vechi”. Mai multe străzi aflate în vecinătatea actualului centru istoric ar urma să devină pietonale. Autoritățile promit că vor fi amenajate mai multe spații verzi, piste de biciclete și piațete.

Capitala a pierdut peste o mie de hectare de spații verzi în ultimii ani. Au fost înlocuite cu parcări, trotuare și terenuri
Capitala a pierdut peste o mie de hectare de spații verzi în ultimii ani. Au fost înlocuite cu parcări, trotuare și terenuri

Sute de copaci uscați sunt tăiați în aceste zile din parcurile din București, după ce au devenit un pericol pentru oameni.  

Un nou parc a fost deschis în București. Unde se află și ce suprafață are
Un nou parc a fost deschis în București. Unde se află și ce suprafață are

Bucureștiul, capitala europeană cu cele mai puține spații verzi, are de vineri un parc nou. Este vorba de Parcul Sticlăriei, acoperit până de curând de mii de tone de deșeuri.

Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, închisoare cu suspendare şi muncă la spaţii verzi pentru şantajarea Emiliei Şercan
Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, închisoare cu suspendare şi muncă la spaţii verzi pentru şantajarea Emiliei Şercan

Foștii șefi ai Academiei de Poliție, Adrian Iacob și Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la șantajarea jurnalistei Emilia Șercan.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.