Final intens pentru Electric Castle 2023. S-au făcut deja primele abonamente pentru ediția #10

Electric Castle 2023

Până în ultimul minut, așa au trăit participanții Electric Castle ediția din acest an, încheiată, oficial, astăzi, la ora 6:00 dimineața.

În cele 5 zile, 232.000 de oameni au ales să trăiască experiența cele mai complexe ediții organizate, până în prezent, ce a mobilizat resurse logistice și umane impresionante.

Electric Castle 2023

Din Chile până în Mongolia, selecția celor 323 de artiști din 27 de țări și-a dorit să acopere gusturile unui public dornic să descopere și să susțină nu doar cariera unor nume notorii, ci și artiști talentați ce-și croiesc drum în industria muzicală. Printre pariurile câștigate de organizatori s-au numărat Queralt Lahoz, Noga Erez și Brutus care, la prima lor prezență în România, au reușit să facă spațiul de la scena Hangar neîncăpător. Macklemore, Iggy Pop și Subcarpați sunt show-urile ce au stabilit recordurile de audiență de la EC #9.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Electric Castle 2023

Recitalurile surpriză au făcut deliciul publicului, fie că a fost vorba de Morcheeeba care a cântat în mijlocul festivalului, Adi Despot (Vița de vie) care a adus atmosfera de tabără în EC Village sau Pendulum care a apărut într-un DJ set ad-hoc în The Stabbles.

Organizarea Electric Castle aduce împreună 4.000 de oameni ce muncesc pentru ca experiența festivalierilor să fie una lipsită de griji. Aproape 1.000 dintre ei sunt voluntari veniți chiar și din Turcia sau Elveția, ce aleg să combine distracția cu programul zilnic de voluntariat.

Electric Castle 2023

A fost ediția cu cele mai fierbinți temperaturi din istoria festivalului dar publicul a urmat recomandările organizatorilor și s-a protejat contra căldurii. Peste 50.000 de litri de apă au fost consumați în festival, iar înghețata a fost pentru prima oară în topul produselor vândute, cu peste 100 de kilograme consumate.

EC #9 s-a încheiat, începe numărătoarea inversă pentru EC #10! Primul pas – curățenia generală după festival. Echipelor specializate li se vor alătura și 50 de voluntari din echipa MHP Consulting România, compania ce devine partener de sustenabilitate al festivalului, prin inițiativa Let's trash the trash! Cleanup after ourselves. Ulterior, covorul de iarbă va fi înlocuit pe suprafețele afectate, iar, din toamnă, va avea loc o nouă etapă de plantări în zona campingului, parte din proiectul organizatorilor de a avea, în următorii 2 ani, peste 10.000 de arbori în EC Village.

Electric Castle 2023

S-au pus în vânzare abonamente pentru Electric Castle 2024

Începând de astăzi, Electric Castle a pus în vânzare primele abonamente pentru ediția a 10-a, într-o ediție limitată, la un preț special. Prețurile variază între 79 Euro + taxe pentru un abonament simplu la 200 de Euro + taxe pentru biletele Premium. Ca noutate, există opțiunea de a achiziționat abonamente cu asigurare pentru riscuri multiple care ar putea împiedica participanții să ajungă la festival. Abonamentele pot fi cumpărate și în 3 rate, pornind de la 30 la 75 de Euro + taxe, pe site-ul oficial www.electriccastle.ro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.