Prima zi de grevă a magistraților. Procese amânate pe bandă rulantă în toată țara

×
Codul embed a fost copiat

Magistrații pun lacătul pe sălile de judecată, revoltați de intenția parlamentului de a le tăia pensiile de serviciu și de nu le mai permite să se pensioneze după 25 de ani de activitate.

Miercuri, procesele s-au amânat pe bandă rulantă în toată țară. S-au judecat doar cauzele civile urgente cu minori, dar și cele penale în care s-au discutat măsurile preventive.

Adunările generale ale judecătorilor de la Curțile de Apel din țară, inclusiv de la Tribunalul București, au decis în unanimitate să suspende judecata proceselor.

Totul din pricina Parlamentulu de a adopta legea care duce la dispariția pensiilor de serviciu. Ar urma să dispară și posibilitatea ca magistrații - nu doar judecătorii, ci și procurorii, să nu se mai poată pensiona după 25 de ani de activitate.

Laura Radu, președintele Tribunalului București: „Degeaba comentează lumea că pensiile lor se bazează pe contribuția lor lunară. Și să nu uite lumea că au o serie de incompatibilități și interdicitii în timpul carierei”.

Citește și
judecator, decizie instanta, condamnare
Judecătorii Curții de Apel și ai Tribunalului București intră în grevă. Ce nemulțumiri au
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Judecătorii se plâng că o asemenea modificare legislativă le afectează independența dar și statutul. Invocă inclusiv două decizii al Curții Consitututionale care interzic anularea unor drepturi deja câștigate. Așa că de joi vor judeca doar cauzele urgențe, civile sau penale.

Suspendarea judecării proceselor are efecte directe asupra mii, poate zeci de mii de justitiabili. Doarla Tribunalul București, cea mai mare instanța din țară, sunt programate în fiecare zi în jur de 2000 de termene de judecată. Așa că refuzul magistraților de a mai judeca dosarele amână pentru un timp necunoscut finalizarea proceselor.

Prof. univ. Ilie Burnaru, justițiabil: „I se pare normal să li se taie pensiile. Să ia toată lumea pe baza principiului contributivității.”

Procesele s-au amânat și la Curtea de Apel Timișoara, dar și la alte instanțe din țară.

Cristian Pup, judecător Curtea de Apel Timișoara: „Se induce ideea că dacă se trece de pensia de serviciu se pot plăti alocațiile dublate pentru copii, efortul bugetar estimându-se la 6 miliarde pentru acest an. Mă întreb cei 400 de milioane pentru pensiile magistraților vor putea satisface această cerință? În condițiile în care efortul pentru păstrarea pensiilor speciale ale celorlalte categorii care nu vor fi afectate și își vor păstra pensiile de stat utilitare sau cum or fi denumite unde cifrele vor crește în 2020.”

În schimb, la instanțele din Târgu Mureș, cei care au protestat din aceleași motive au fost nu doar judecătorii, ci și grefierii.

Legea care a tulburat apele în justiție ar urma să fie dezbătută de plenul Camerei Deputaților, pe 28 ianaurie, când a fost convocată o sesiune extraordinară. Modificarea a primit deja aviz favorabil din partea comsiiei de muncă și nu îi va afecta pe poltisti și militari.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Inspecția Judiciară: Eliminarea pensiilor de serviciu încalcă „brutal” Constituția
Inspecția Judiciară: Eliminarea pensiilor de serviciu încalcă „brutal” Constituția

Inspecţia Judiciară susţine că proiectul de eliminare a pensiilor de serviciu încalcă "brutal" principiile independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor, dar şi articole din Constituţie şi prevederi CEDO.

Judecătorii Curții de Apel și ai Tribunalului București intră în grevă. Ce nemulțumiri au
Judecătorii Curții de Apel și ai Tribunalului București intră în grevă. Ce nemulțumiri au

Judecătorii de la Curtea de Apel și de la Tribunalul Bucureşti au decis ca, începând de miercuri, să îşi suspende activitatea în sălile de judecată, fiind nemulţumiţi de iminenta abrogare a pensiilor speciale de care beneficiază şi magistraţii.

Câți beneficiari de
Câți beneficiari de "pensii de serviciu" sunt în România și din ce profesie te poți pensiona cu 18.716 lei pe lună

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.