Au apărut primele infectări printre profesori, cu 2 zile înainte de începerea școlilor. Ce se întâmplă cu elevii

×
Codul embed a fost copiat

Nici n-a început şcoala că în Galaţi au şi apărut primele infectări printre dascăli. Directoarea unui liceu privat, profesoară şi la un liceu de stat, a fost confirmată cu Covid 19, după ce participat la o şedinţă u alţi 25 de colegi.

Imediat, cele două licee au trecut la scenariul roşu, iar - pentru binele tuturor - elevii vor învăţa de luni doar online. Sunt 1311 noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore şi 27 de decese.

Directoarea liceului privat din Galaţi, o femeie însărcinată, s-a simţit rău încă de miercuri. Joi a fost internată cu covid 19 la un spital din oraş. Iar colegii ei, inclusiv de la liceul de stat unde preda, au intrat în alertă,

Nicoleta Constantin, director Liceul Marin Coman din Galați: În urmă cu 7 zile am întrunit consiliul profesoral în următoarele condiţii: activitatea s-a desfăşurat în curtea şcolii cu toate măsurile de prevenţie, cu respectarea distanţării, toată lumea purta măşti de protecţie, s-au folosit dezinfectanţi. Doamna profesoară despre care s-a dovedit că este pozitivă a stat foarte puţin timp”

Ionuț Atanasiu, inspector școlar general Galați: “Având în vedere că au fost în preajma doamnei momentan decizia managementului de la Anghel Saligny a fost de a intra pe scenariul roşu. Liceul Marin Coman a cerut şi el un scenariu de acelaşi tip.“

Citește și
masti
Cum îi învățăm pe copii să poarte corect masca de protecție. Sfatul specialiștilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Toţi profesorii aflaţi la şedinţa de consiliu împreună cu directoarea au ales să se autoizoleze.

Liliana Moise, director DSP Galați: “Dacă au stat la 2 metri, dacă n-au stat mai mult de 15 minute şi dacă au purtat masca nu sunt consideraţi contact direct"

Gabriel Avramescu, prefect Galați: “Ancheta epidemiologica nu a fost finalizata până în acest moment. Persoana a nominalizat un număr de 33 de persoane ca fiind contacti. În momentul de fata DSPul încă stabileşte ce persoane vor fi izolate şi ce persoane vor intra în carantină.”

Elevii de la cele două licee au aflat astfel că de luni vor învăţa exclusiv online, cel puţin pentru moment. În Galaţi 5 unităţi de învăţământ vor începe anul şcolar pe scenariul roşu. Alte 25 de şcoli şi grădiniţe vor avea şi ele cursuri exclusiv online, dar din motive administrative.

Teama de îmbolnăvire i-a determinat pe sute de dascăli din întreaga ţară să se pensioneze, iar în multe locuri şcolile nu găsesc înlocuitori.

Ionel Spânu, învăţător pensionat: "Am conştientizat că e vremea mea să ies la pensie. Sunt mulţi ani, trebuie să avem încredere, că mare e Dumnezeu, nu ne lasă aşa. În condiţiile de faţă, trebuie să o acceptăm"

La nivelul întregii ţări peste 12.000 de unităţi de învăţământ îşi vor deschide porţile de luni. În schimb, 238 de şcoli vor fi închise, iar alte 5 mii de unităţi de învăţământ îşi vor primi elevii în schimburi, de câte o săptămână, sau două.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sute de școli sunt încă în reparaţii, după 6 luni de pandemie. Elevii, trimiși să învețe la bancă
Sute de școli sunt încă în reparaţii, după 6 luni de pandemie. Elevii, trimiși să învețe la bancă

Pentru noul an şcolar problemele par fără sfârşit. Sute de unităţi de învăţământ sunt în reparaţii, iar în altele părinţii au fost chemaţi să facă rapid curăţenie.

Cum îi învățăm pe copii să poarte corect masca de protecție. Sfatul specialiștilor
Cum îi învățăm pe copii să poarte corect masca de protecție. Sfatul specialiștilor

„Copiii înțeleg exact rostul măștilor medicale! Le acceptă ușor și folosesc perfect, câtă vreme părinții nu le imprimă grija și spaimele lor."

Reguli de predare online în anul școlar 2020-2021. Ce trebuie să știe părinții și elevii
Reguli de predare online în anul școlar 2020-2021. Ce trebuie să știe părinții și elevii

Modul de desfășurare a cursurilor online în anul școlar 2020-2021 a fost reglementat printr-un ordin de ministrul Educației, publicat, vineri, în Monitorul Oficial.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.