Sute de turiști s-au plimbat cu Mocănița în Bucovina. La finalul traseului au fost întâmpinați cu bunătăți

×
Codul embed a fost copiat

Bucovina s-a transformat într-un furnicar.

A nins și turiștii abia așteptau să se bucure de peisajele idilice ale zonei, cu sate pitorești, iar cel mai bun mod de a face asta a fost cu Mocănița. Sute de oameni s-au urcat în vagoane numai sâmbătă.

Cu un traseu șerpuit printre brazi încărcați de zăpadă, Mocănița Huțulca a fost principala atracție a Bucovinei. Au venit atât de mulți turiști, încât ca să poată fi respectate regulile sanitare, garnitura a funcționat cu toate cele nouă vagoane. De obicei sunt folosite doar trei.

Turist: „Este prima oară când vin aici. Foarte frumos, mai ales că e zăpadă acum.”

Ioan Popescu, mecanic Mocănița Huțulca: „Este aglomerație foarte mare. Avem nouă vagoane și aproape 300 de călători.”

Citește și
scrisoare mos craciun
Scrisoarea unei fetițe către Moș Crăciun a devenit virală. Ce i-a cerut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În două zile, cu Mocănița s-au plimbat peste o mie de oameni. Cei care nu au mai prins loc, au urmărit trenul, atât cât au putut, din mașină.

Turist: „Este foarte, foarte interesant, fantastic chiar.”

La finalul traseului de aproape 13 kilometri, turiștii au fost întâmpinați cu sărmăluțe, bulz și alte bunătăți.

Petrică, bucătar: „Avem fasolică cu cârnat, o scăriță, un cârnat afumat, sărmăluțe, cartofi umpluți, tochitură. O costiță, o slăninuță, o șunculiță, cârnat de casă, lebăr, de toate pentru toți.”

Reporter: „Ce ați comandat?”

Turistă: „Sarmale cu mămăliguță. Dacă ne-am săturat de alea de la București.”

O călătorie cu mocănița costă 35 de lei pentru un adult și 20 pentru un copil. Cele trei garnituri cu locomotive care datează din anii 1950 vor circulă până pe 10 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vis îndeplinit pentru turiștii care au ajuns la munte. A nins, iar stațiunile s-au animat de la primii fulgi
Vis îndeplinit pentru turiștii care au ajuns la munte. A nins, iar stațiunile s-au animat de la primii fulgi

Cu două zile întârziere, Moș Crăciun le-a adus și turiștilor de pe Valea Prahovei ce și-au dorit: zăpadă.

Scrisoarea unei fetițe către Moș Crăciun a devenit virală. Ce i-a cerut
Scrisoarea unei fetițe către Moș Crăciun a devenit virală. Ce i-a cerut

O femeie din Marea Britanie a postat pe rețelele de socializare scrisoarea fiicei sale adresată lui Moș Crăciun.

Gest inedit din partea unor români, care au vrut să facă o urare specială prietenilor de Crăciun
Gest inedit din partea unor români, care au vrut să facă o urare specială prietenilor de Crăciun

Pe litoral, Crăciunul a fost întâmpinat cu o baie în mare. Cinci sportivi au vrut să le ureze prietenilor "Crăciun Fericit" din valuri.

Cum au petrecut românii Crăciunul la munte: ”Singura diferenţă este că porţi mască”
Cum au petrecut românii Crăciunul la munte: ”Singura diferenţă este că porţi mască”

Chiar dacă zăpada lipsește în multe locuri din peisaj, cei care au ajuns la munte, au găsit motive de bucurie. Au făcut plimbări în aer curat și au stat la povești cu prietenii, în formulă restrânsă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.