Situație revoltătoare în Arad. Metoda „ecologică” prin care un primar depozitează gunoiul

×
Codul embed a fost copiat

Imagini revoltătoare surprinse într-o comună din judeţul Arad, unde chiar autorităţile depozitează pe câmp deşeurile menajere ale localnicilor.

Zona, aflată aproape de albia Mureşului ,este plină de gunoaie, şi a devenit o bombă ecologică.

Primarul spune că a luat această decizie, după luni de zile în care oamenii au stat cu mormanele de resturi în fața casei. Firma care a câştigat licitaţia pentru colectarea deşeurilor a dat faliment, iar responsabilii nu au găsit până acum soluţii inteligente.

Aceasta este soluţia aşa zis "ecologică" găsită de primăria din comună Păuliș.

În vara anului trecut, firma care a câştigat licitaţia pentru colectarea deşeurilor din zonă a dat faliment.

Citește și
gunoi
Românii revoltați că trebuie să colecteze selectiv gunoiul. "Dacă o fi zăpadă, cum mă duc?"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Drept urmare pentru că oamenii au rămas cu mormanele de gunoi autorităţile judeţene au stabilit ca primăriile sunt cele care trebuie să rezolve problema.

Unii edili au încheiat contracte cu un operator din zonă care are o groapă de gunoi ecologică însă din motive financiare cel din Păuliş nu a semnat încă o înţelegere.

Aşa că, până la găsirea unei soluţii, a decis să depoziteze, temporar, gunoaiele pe câmpul din apropiere. El susţine însă că le duce, periodic, la o staţie ecologică. Imaginea din teren spune însă altceva.

Ioan Turcin, primar comună Păuliș: „În momentul de față situaţia este una delicată și este scăpată de sub control. Acolo eu am găsit o locaţie potrivită pentru a transporta gunoiul, se depozitează, iar în ziua următoare sunt transportate la un deponeu ecologic.”

Oamenii spun însă altceva. Cei de la Garda de Mediu ştiu de situaţie.

Viorica Graur, comisar şef Garda de Mediu: „Ce se vede este inaceptabil, va fi o contravenţie care se va lăsa cu o amendă şi responsabilii nu doar vor plăti amendă, dar vor trebui să facă şi curăţirea şi igenizarea acestui loc."

Zona în care au fost aruncate deşeurile menajere va trebui curăţată tot pe banii primăriei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un taximetrist din Galați, amendat, după ce și-a aruncat gunoiul în stradă. Ce sumă va plăti
Un taximetrist din Galați, amendat, după ce și-a aruncat gunoiul în stradă. Ce sumă va plăti

Experiență neaşteptată pentru un taximetrist de 30 ani din Galați, care a crezut că a scăpat basma curată, după ce a aruncat gunoi pe stradă.

Românii revoltați că trebuie să colecteze selectiv gunoiul.
Românii revoltați că trebuie să colecteze selectiv gunoiul. "Dacă o fi zăpadă, cum mă duc?"

Colectarea selectivă a deșeurilor îi pune pe jar pe cei care locuiesc în blocurile turn. Ghenele folosite până acum pentru aruncarea resturilor menajere nu permit adunarea gunoiului pe categorii, așa cum cere legea.

9 morți după ce un copil a ridicat o grenadă dintr-un tomberon. Ce a crezut că era de fapt
9 morți după ce un copil a ridicat o grenadă dintr-un tomberon. Ce a crezut că era de fapt

Un copil și alte opt persoane au murit după ce băiatul a ridicat o grenadă dintr-un tomberon de gunoi și a explodat. Alte 26 de persoane au fost rănite în urma exploziei ce a avut loc la granița Nigeriei cu Camerunul, potrivit BBC.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.