Vreme rece pentru această perioadă. Când se va mai încălzi

×
Codul embed a fost copiat

Starea vremii - 30 septembrie 2017. Astăzi rămânem cu vremea rece. Prin sudul ţării apar ceva înnorări şi condiţii de ploaie, iar vântul mai are unele răbufniri pe partea sud-estică.

Vom avea maxime de la 12 grade în depresiuni, până la 19 grade în sud-vest.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune a ţării şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici găsim atmosfera mohoarata şi rece. E posibil să cadă câţiva stropi de ploaie, iar vântul continuă să sufle cu putere în zona deltei şi pe litoral. Din pricina vântului, temperaturile resimţite vor fi mai scăzute de 16...17 grade, atât cât indică termometrele.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem o zi frumoasă, cu soare şi foarte puţini nori. Temperaturile se menţin sub valorile potrivite momentului; se mai simte puţin şi vântul, iar maximele se opresc pe la 16...17 grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina cerul se păstrează curat toată ziua; vântul nu exagerează, iar temperaturile, la fel ca ieri, ajung pe la 15...16 grade. La noapte se face din nou frig: vor fi cam 2...3 grade; ceva condiţii de ceaţă şi ar putea să apară brumă.

Citește și
Frig
Vremea continuă să se răcească în toată țara. Unde se vor înregistra -3 grade
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş atmosfera va fi însorită, dar cam răcoroasă, cu maxime de până 17...18 grade. Urmează încă o noapte rece: şi aici minimele se apropie de pragul îngheţului şi se depune brumă.

Nici în ţinuturile vestice nu prea zărim norii, însă temperaturile rămân modeste. După prânz se vor înregistra cam 18 grade; iar peste noapte, în zonele de câmpie, e posibil să apară ceaţă.

În centrul României rămânem cu atmosfera însorită; dar va fi cam frig, mai ales în orele dimineţii şi după lăsarea nopţii. Acum a apărut ceaţă şi s-a emis un cod galben pentru judeţele Harghita şi Covasna. Este valabil până la ora 10 şi anunţă vizibilitate scăzută, chiar şi sub 50 de metri pe anumite porţiuni de drum.

În Oltenia avem vreme frumoasă; deşi apar şi câţiva nori pe parcursul zilei. Şansele de ploaie sunt foarte reduse; temperaturile cresc uşor faţă de ieri; dar chiar şi aşa se vor situa sub mediile perioadei.

Norii se mai adună din când în când şi în ţinuturile sudice, pe unde s-ar putea să picure trecător. Vântul rămâne destul de intens în estul Munteniei.

În Bucureşti avem tot vreme rece; înnorări trecătoare şi un vânt cam insistent. Maximă se opreşte pe la 17 grade; iar la noapte temperatura coboară până la 5...6 grade.

Prognoza în ţară

Luni 2 octombrie 2017 se percepe o uşoară încălzire, dar noaptea şi dimineaţă va fi în continuare destul de frig. Norii rămân în sud-est, pe unde şi vântul mai are unele porniri..

Marţi aşteptăm vreme mai caldă, însă abia acum ajungem la normal cu temperaturile. Va fi soare dimineaţă şi înnorări progresive după amiază, când va plouă pe suprafeţe mari în nord, vest şi centru.

Prognoza în Bucureşti

Duminică se anunţă mult soare, dar frigul persistă şi vântul continuă să agite atmosfera. După prânz se vor înregistra din nou 16...17 grade.

Luni aşteptăm vreme bună, cu nori puţini şi vânt paşnic. Maximă urcă spre 18...19 grade, dar şi acestea sunt valori modeste pentru începutul lunii Octombrie.

Abia de marţi intrăm în normal cu temperaturile. Se vor atinge 20...21 de grade şi atmosfera va fi însorită toată ziua.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Temperaturi scăzute în toată țara. Cum va fi vremea la munte
Temperaturi scăzute în toată țara. Cum va fi vremea la munte

Vineri avem vreme răcoroasă, chiar rece în sud, est şi centru. Prin sudul ţării mai apar ceva înnorări, iar în Deltă şi pe litoral vântul continuă să sufle cu putere.

Vremea continuă să se răcească în toată țara. Unde se vor înregistra -3 grade
Vremea continuă să se răcească în toată țara. Unde se vor înregistra -3 grade

Joi se face cam frig în jumătatea sud-estică, se mai răcoreşte şi în rest, iar vântul suflă cu putere în zona Dobrogei. Înnorări mai apar prin regiunile sudice, iar în sud-estul extrem este posibil să plouă sporadic.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.