Studiu: Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă de blocare a infecţiei cu noul coronavirus

coronavirus
Shutterstock

O echipă de oameni de ştiinţă de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL), Elveţia, a descoperit o metodă pentru a preveni coronavirusul SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, să infecteze alte celule.

Această descoperire ar putea reprezenta soluţia în cadrul viitoarelor tratamente contra acestei boli, informează EFE luni.

Specialiştii au descoperit modul în care anumite enzime transformă acizii graşi în una dintre cele mai importante componente ale coronavirusului, proteina ''spike'', ce formează membrana cu aspect ţepos, esenţială în procesul de infectare a altor celule.

În consecinţă, medicamentele capabile să modifice acizii graşi ''previn în mod eficient SARS-CoV-2 să infecteze alte celule'', a precizat EPFL într-un comunicat, subliniind că descoperirea poate fi aplicată şi împotriva altor virusuri, cum ar fi cel al gripei sau al herpesului.

Studiul, care a fost publicat în jurnalul specializat Developmental Cell, explică faptul că transformarea acizilor graşi este cunoscută în termeni specializaţi drept S-acilare şi este realizată de anumite enzime numite zDHHC-acetiltransferaze.

Citește și
Putin
Vladimir Putin îi imploră pe ruși să se vaccineze: Vă rog, dați dovadă de responsabilitate!
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceste enzime adaugă acizi graşi proteinelor şi aminoacizilor pentru a-şi optimiza funcţiile, inclusiv, în cazul virusurilor, capacitatea lor de a infecta celulele vecine.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Locuitorii Insulei Paştelui, ocoliți de pandemie și rupţi de lume de un an şi jumătate, nu vor să mai primească turiști
Locuitorii Insulei Paştelui, ocoliți de pandemie și rupţi de lume de un an şi jumătate, nu vor să mai primească turiști

Locuitorii Insulei Paştelui, rupţi de lume de peste un an şi jumătate din cauza pandemiei de coronavirus, au votat duminică în proporţie de 67% împotriva redeschiderii insulei pentru turişti, informează luni AFP.

Vladimir Putin îi imploră pe ruși să se vaccineze: Vă rog, dați dovadă de responsabilitate!
Vladimir Putin îi imploră pe ruși să se vaccineze: Vă rog, dați dovadă de responsabilitate!

Vladimir Putin a dispus o nouă săptămână de „vacanță” în toata țara şi i-a implorat pe ruși să se vaccineze.

Studiu. Persoanele nevaccinate s-ar putea reinfecta cu COVID o dată la 16 luni
Studiu. Persoanele nevaccinate s-ar putea reinfecta cu COVID o dată la 16 luni

Pe măsură ce numărul îmbolnăvirilor cu COVID crește în Anglia, oamenii raportează din ce în ce mai des cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 pentru a doua sau chiar a treia oară.

România, noua Lombardie a Europei. Oamenii mor pe capete în case, iar dricurile se aliniază în fața spitalelor
România, noua Lombardie a Europei. Oamenii mor pe capete în case, iar dricurile se aliniază în fața spitalelor

În Romania se confirmă teoria că întotdeauna este loc și de mai rău. Mor familii pe capete, în case, iar lângă ambulanțele din fața spitalelor, se aliniază dricuri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.