Reacția lui Dan Petrescu după eliminarea CFR Cluj din preliminariile Ligii Campionilor

dan petrescu
Sport.ro

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor în faţa grupării armene Piunik Erevan, că este foarte supărat şi trist.

"E foarte greu de înţeles ce s-a întâmplat. Băieţii s-au bătut, au încercat... a fost un meci echilibrat, deşi parcă noi am avut mai multe ocazii. Ei au ratat şi un penalty şi credeam că acolo se termină meciul. Sunt foarte supărat şi trist, e greu să îmi găsesc cuvintele. E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR Cluj această eliminare. Practic nici n-am pierdut dubla, am făcut 0-0 şi 2-2, dar la penalty-uri n-am câştigat niciun meci în carieră, parcă sunt blestemat. De dimineaţă nu mi-a plăcut nimic. În ziua meciului doi jucători s-au accidentat, n-am mai avut asta de mult. Nu cred că de asta am fost eliminaţi, dar parcă prea multe ghinioane. La 1-0 mă mai gândeam că pot să egaleze, dar la 2-1 nu credeam că vor reuşi să mai înscrie mai ales după ce au ratat penalty. Cu atât e mai mare dezamăgirea şi încă o dată s-a dovedit că fotbalul e imprevizibil şi e posibil orice", a afirmat Petrescu la postul Digisport, relatează Agerpres.

"Nu le-a cerut nimeni jucătorilor să se apere în repriza a doua. Băieţii au fost mult pe drumuri, nu ne-am antrenat cum trebuie şi cred că au căzut fizic. Iar în subconştientul lor credeau că e 1-0 pentru noi. Pe final, când mai erau 3 minute, s-au băgat toţi în poartă, dar nici atunci nu le-am zis să ne apărăm, ci să şi jucăm. Pentru că nu poţi să stai numai în apărare tot meciul să nu iei gol. Aici au greşit puţin şi jucătorii că s-au retras", a explicat Petrescu.

Tehnicianul a menţionat că formaţia sa trebuie să meargă înainte, aşa cum au făcut şi alte echipe din România în anii trecuţi când au fost eliminate din cupele europene de adversari mai slab cotaţi.

Citește și
Ștefan Lobodă, tânărul care la 19 ani a adus aurul României la MMA: „Dacă aș putea, aș lua toți tinerii în sală să facă sport”

"Pentru mine în cupele europene asta e cea mai dureroasă eliminare. Nu am avut o asemenea dezamăgire. Îmi pare rău pentru fani, pentru club, pentru cei care au investit. Sunt convins că toată lumea e foarte supărată. Sunt foarte, foarte trist. Acum e foarte greu pentru CFR... dar cum au mers mai departe şi alte echipe din România, trebuie să meargă şi CFR înainte. Rămâne acum să ne calificăm în grupele Conference League, să încercăm să facem puncte, dar sigur nu va fi niciun meci uşor. Am văzut şi azi, campioana Armeniei nu e o echipă de pe stradă, e o echipă închegată şi cu puţin noroc a plecat cu o victorie. Şi noi am eliminat-o pe Celtic, am jucat de la egal la egal cu Sevilla... nu contează bugetele, pe teren contează rezultatul. Iar tabela spune că noi am pierdut azi", a precizat antrenorul.

Întrebat ce părere are despre faptul că anumiţi fani i-au cerut demisia la finalul partidei, Dan Petrescu a răspuns: "Fiecare poate să să facă ce vrea, să strige ce vor ei".

Cristian Bălgrădean: Este cea mai neagră seară de când sunt la CFR Cluj

Portarul echipei CFR Cluj, Cristian Bălgrădean, a declarat, miercuri seara, după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor în faţa grupării armene Piunik Erevan, că aceasta este cea mai neagră seară de când evoluează la formaţia ardeleană.

"În prima repriză dacă aveam 2, 3-0 nu se supăra nimeni. Însă am luat gol la singurul lor şut pe poartă şi s-a dus meciul în prelungiri, iar la penalty-uri am văzut ce s-a întâmplat. Este cea mai neagră seară de când sunt eu la CFR Cluj. La penalty-uri e o loterie, au ratat jucători mult mai mari ca noi. La golul lor al doilea a venit mingea urât şi am respins-o şi eu cum am putut. Nu ştiu dacă puteam să fac mai mult, adică să o resping peste poartă", a spus portarul la postul Digisport.

"Simţim dezamăgire şi frustrare pentru că toată lumea se aştepta să mergem mai departe. Şi noi voiam să mergem cu orice preţ mai departe, dar ăsta e fotbalul. Am luat goluri în ultimele minute, în 89 şi 119. Acum trebuie să ne revenim, nu ştiu cine o să doarmă în noaptea asta, dar mâine o să analizăm ce s-a întâmplat. Antrenorul o să decidă dacă unii jucători nu vor mai prinde primul unsprezece. Clubul depindea de aceşti bani din Champions League, dar nu cred că va fi sfârşitul clubului aici", a adăugat Cristian Bălgrădean.

Deac (CFR Cluj): Nu mă gândeam că putem fi eliminaţi din primul tur, fotbalul ne-a pedepsit

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, a declarat, miercuri seara, după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor în faţa grupării armene Piunik Erevan, că nici nu se gândea că formaţia sa poate părăsi competiţia din primul tur, dar fotbalul a pedepsit-o.

"E o seară foarte neagră, e supărare mare. Nici nu ştiu ce să zic, nu realizez ce mi s-a întâmplat. Ei au avut o ocazie, ne-au dat un gol... bine, trebuia să încheiem noi meciul mai repede. Ştiam că vor ataca în repriza a doua şi vom avea spaţii, dar, din păcate, noi am 'rănit' adversarul, nu l-am şi 'omorât'. Acum la cald se pot spune multe lucruri, e supărare mare, o tristeţe mare, nici nu mă gândeam că putem fi eliminaţi din primul tur. Dar ăsta e fotbalul, plin de suprize. Ne-a pedepsit la acea fază şi de acolo s-a terminat", a spus el la postul Digisport.

Eliminarea este un duş rece pentru toţi jucătorii din lotul campioanei României, a adăugat Ciprian Deac.

"Sunt conştient că era o sursă bună de venit pentru club, ne făcuserăm planul să trecem minimum două tururi în Champions League. Dar în fotbal nu e cum îţi faci planuri şi cum calculezi, totul se întâmplă pe teren. Şi fotbalul îţi mai dă câte o palmă. E începutul sezonului, am jucat trei meciuri oficiale şi e clar că nu am atins un ritm de joc bun. Dar trebuie să ne trezim. Oricum, înfrângerea din seara asta e un duş foarte rece pentru noi, pentru club, pentru toată lumea", a precizat el.

CFR Cluj a fost eliminată de formaţia armeană Piunik Erevan din preliminariile Ligii Campionilor la fotbal, fiind învinsă cu 4-3 la loviturile de departajare, miercuri seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, după ce scorul a fost egal, atât după cele 90 de minute regulamentare (1-1), cât şi după prelungiri (2-2), în manşa secundă a primului tur preliminar.

CFR Cluj va continua în turul al doilea preliminar al Europa Conference League, unde va întâlni formaţia andorrană Inter Club d'Escaldes. CFR va fi gazdă pe 21 iulie, iar returul se va juca pe 28 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
Vladimir Putin îl sfidează din nou pe Macron! Mesaj clar înaintea Jocurilor Olimpice: "Tu trebuie să respecți regulile"
Vladimir Putin îl sfidează din nou pe Macron! Mesaj clar înaintea Jocurilor Olimpice: "Tu trebuie să respecți regulile"
Citește și...
Antrenorul Xavi Hernandez ar urma să plece de la FC Barcelona. „Echipa are nevoie de stabilitate şi timp”
Antrenorul Xavi Hernandez ar urma să plece de la FC Barcelona. „Echipa are nevoie de stabilitate şi timp”

La doar trei săptămâni după ce FC Barcelona a anunţat continuitatea sa până în iunie 2025, ratificată de Consiliul de administraţie, Xavi Hernandez este din nou în centrul atenţiei.

FIFA ar intenționa să organizeze o Cupă Mondială pentru jucătorii sub 15 ani. „Ar putea fi interesant”
FIFA ar intenționa să organizeze o Cupă Mondială pentru jucătorii sub 15 ani. „Ar putea fi interesant”

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a evocat, vineri, posibila creare a unui turneu mondial rezervat jucătorilor sub 15 ani, băieţi şi fete, în timp ce instanţa mondială nu a încetat să extindă în ultimii ani competiţiile sale, relatează AFP.

Simona Halep a anunţat ce urmează pentru ea după abandonul de la Trophee Clarins.
Simona Halep a anunţat ce urmează pentru ea după abandonul de la Trophee Clarins. "Durerea de genunchi a revenit"

Chinuită de o problemă medicală, Simona Halep, 32 de ani, locul 1.149 WTA, a abandonat în setul al doilea al meciului cu McCartney Kessler de la Trophee Clarins. Cu toate acestea, sportiva noastră nu are de gând să-și încheie cariera.

Recomandări
Putin anunță că Occidentul l-a tras pe sfoară atunci când forțele ruse au ajuns lângă Kiev.
Putin anunță că Occidentul l-a tras pe sfoară atunci când forțele ruse au ajuns lângă Kiev. "Au aruncat la gunoi înțelegerea"

Rușii continuă ofensiva în regiunea Harkov. Sunt cel puțin doi morți și 13 răniți, după ce rachetele au lovit zone rezidențiale din al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Fenomen alarmant în Armata Română. Motivul pentru care tot mai mulți ingineri militari aleg să renunțe la carieră
Fenomen alarmant în Armata Română. Motivul pentru care tot mai mulți ingineri militari aleg să renunțe la carieră

Tot mai mulți ingineri militari aleg să renunțe la uniformă și la beneficiile unei cariere în Armata Română. 

Ambasadoarea SUA în România, concluzii după întâlnirea dintre Iohannis și Biden. Capitolele la care ne asemănăm cu americanii
Ambasadoarea SUA în România, concluzii după întâlnirea dintre Iohannis și Biden. Capitolele la care ne asemănăm cu americanii

Întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu Joe Biden a decurs „excelent”, crede ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la București.