Ziua Nationala a Ambulantei, sarbatorita prin munca de echipajele medicale. Peste 46 de ambulante pe strazile Capitalei

×
Codul embed a fost copiat

O solicitare la fiecare 12 secunde. Cinci in fiecare minut. Peste 3 milioane de-a lungul unui an. Acestea sunt o parte dintre cifrele care caracterizeaza activitatea Serviciilor de Ambulanta din Romania.

Echipajele medicale venite din toata tara au participat la un mars in Bucuresti, marti, de Ziua Nationala a Ambulantei, iar apoi vor acorda primul ajutor in strada celor care sufera din cauza caniculei.

Peste 46 de ambulante de prim ajutor, cate una din fiecare judet si celelalte din Capitala, au strabatut principalele artere ale Bucurestiului. Echipajele medicale care zi de zi asigura urgentele au fost premiate. Intre ei si Felicia, o asistenta care a suferit un accident in timp ce se afla in misiune, si acum este intr-un scaun cu rotile.

Urgentele medicale, consultatiile la domiciliu si transportul de pacienti reprezinta cazurile la care trebuie sa se intervina imediat. Peste 100 de echipaje medicale sunt zilnic in misiuni, iar intr-un an sunt peste 3 milioane de interventii

3 milioane de apeluri in fiecare an

Citește și
copii - shutterstock
Ministrul Sanatatii vrea ca, din toamna, orele de educatie sanitara sa fie OBLIGATORII la toate clasele
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

La fiecare 12 secunde, Serviciul de Ambulanta din Romania primeste o noua solicitare. Intr-un an intreg se aduna peste 3 milioane de apeluri, la care salvatorii raspund si pornesc in misiune.

Intre miile de salvatori de la Ambulanta este si Felicia Gune. Nu mai poate merge in misiune pentru ca acum sapte ani, ambulanta in care se afla a fost lovita de o alta masina. De atunci, Felicia traieste intr-un scaun cu rotile.

Zi de zi, echipajele de prim ajutor din toate serviciile judetene sunt la datorie, chiar daca in multe judete sunt la jumatate fata de necesar. Si totusi, intr-un an ajung sa acopere milioane de solicitari in toata tara. Iar in dispecerate curg apelurile celor in suferinta.

Raed Arafat, secretar de stat in Departamentul de urgenta MAI: "Sunt serviciile care intra in cele de siguranta nationala, de un angrenaj complex."

720 de milioane de lei da statul anual pentru finantarea serviciilor de ambulanta. Zilnic, in Romania, peste 1000 de echipaje medicale sunt in misiuni, iar intr-un an sunt peste 3 milioane de interventii.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Romania a fiert la peste 35 de grade si urmeaza inca 2 zile de canicula. Sute de apeluri de ajutor au fost date la Ambulanta
Romania a fiert la peste 35 de grade si urmeaza inca 2 zile de canicula. Sute de apeluri de ajutor au fost date la Ambulanta

Fierbe aerul, fierbe si Romania la foc mic. Vara s-a instalat brutal, iar in zona de vest termometrele au indicat pe la pranz 37 de grade Celsius.

Ministrul Sanatatii vrea ca, din toamna, orele de educatie sanitara sa fie OBLIGATORII la toate clasele
Ministrul Sanatatii vrea ca, din toamna, orele de educatie sanitara sa fie OBLIGATORII la toate clasele

Elevii din clasele I-XII ar putea avea incepand de anul scolar viitor ore distincte de educatie sanitara, a declarat luni ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, la sediul Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.