România nu mai are cel mai mic salariu minim din UE. Letonia și Bulgaria, la coada clasamentului

Patronatul IMM cere creşterea cu 70 de lei a salariului minim brut în 2021. Aproape niciun bugetar nu are salariul minim
Inquam/ Octav Ganea

România nu mai are cel mai mic salariu minim pe economie din UE, țara noastră aflându-se acum pe antepenultimul loc în acest nedorit top, cu 515 euro pe lună. Mai puțin decât noi se câștigă în Letonia (500 de euro) și Bulgaria (332 de euro).

Peste două treimi din statele membre ale Uniunii Europene (21 din 27 de ţări membre) aveau la 1 ianuarie 2022 un salariu minim pe economie, în 13 ţări membre UE fiind salarii minime sub 1.000 de euro pe lună, în două state depăşesc uşor 1.000 de euro, iar alte şase aveau salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Salariul minim în cele 21 de state membre ale Uniunii Europene poate fi împărţit în trei grupuri principale, pe baza nivelului în euro.

Astfel, 13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).

În ce țări salariul minim este de peste 1.000 de euro

În Slovenia (1.074 euro) şi Spania (1.126 euro) salarii minime depăşesc uşor 1.000 de euro pe lună, iar restul de şase state membre UE, toate din nord-vestul blocului comunitar, aveau salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună: Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro).

Citește și
Lei
Corina Crețu: Salariul minim ar fi de circa 3.500 lei dacă s-ar aplica indicatorul de minim 60% din salariul mediu brut
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Comparativ, salariu minim federal în SUA era de 1.110 euro pe lună în ianuarie 2022.

Singurele state membre care nu au încă un salariu minim pe economie sunt: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

În cele 21 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat salariu minim este de aproape şapte ori mai mare decât cel mai redus. Totuşi, disparităţile sunt considerabil mai mici după eliminarea efectului diferenţelor de preţuri.

Salariul minim în Uniunea Europeană variază între 604 PPS (paritatea standard la puterea de cumpărare, n.r.) pe lună în Bulgaria până la 1.707 PPS în Luxemburg, ceea ce înseamnă că salariul minim cel mai mare din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai redus.

Unde ne situăm cu puterea de cumpărare

Pe baza PPS, există două grupuri principale: unul cu un salariu naţional minim peste 1.000 PPS şi altul cu un salariu naţional minim sub 1.000 PPS.

În primul grup sunt: Luxemburg, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Irlanda, Slovenia, Spania, Polonia şi Lituania, unde salariu naţional minim variază de la 1.038 PPS în Lituania, la 1.707 PPS în Luxemburg.

În al doilea grup sunt incluse România, Portugalia, Malta, Croaţia, Grecia, Ungaria, Cehia, Estonia, Slovacia, Letonia şi Bulgaria, unde salariu naţional minim variază de la 604 PPS în Bulgaria la 949 PPS în Romania.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Salariul minim, punctul de pensie şi alocaţia cresc de la 1 ianuarie. Energia și carburanții se scumpesc în 2022
Salariul minim, punctul de pensie şi alocaţia cresc de la 1 ianuarie. Energia și carburanții se scumpesc în 2022

Anul viitor aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a alocaţiilor pentru copii, însă electricitatea în regim de serviciu universal şi carburanţii se scumpesc începând cu 1 ianuarie 2022.

Corina Crețu: Salariul minim ar fi de circa 3.500 lei dacă s-ar aplica indicatorul de minim 60% din salariul mediu brut
Corina Crețu: Salariul minim ar fi de circa 3.500 lei dacă s-ar aplica indicatorul de minim 60% din salariul mediu brut

Salariul minim ar fi de circa 3.500 lei în România dacă pentru calcularea acestuia s-ar aplica indicatorul de minim 60% din salariul mediu brut al fiecărui stat membru, susține europarlamentarul Corina Crețu

Țara din Europa în care cel mai prost plătiți angajați câștigă în 3 zile salariul pe o lună din România
Țara din Europa în care cel mai prost plătiți angajați câștigă în 3 zile salariul pe o lună din România

Salariul minim din Anglia va crește din aprilie 2022 la 9,5 lire sterline pe oră, ceea ce înseamnă că cel mai prost plătiți angajați din Marea Britanie vor câștiga în doar 3 zile salariul minim net lunar din România.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. 
Batavul caută sprijinul Turciei
Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. Batavul caută sprijinul Turciei

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei în timpul întâlnirii de vineri cu Mark Rutte, favorit pentru a prelua postul.