Meteorologii anunta seceta puternica si recolte compromise. Doar 3% din pamantul arabil este dotat cu sisteme de irigatii

×
Publicitate

Seceta a cuprins deja Romania, avertizeaza meteorologii, care spun ca este prea putina apa in sol, iar recoltele vor fi compromise.

Judete precum Arad, Buzau sau Braila sunt vizate de seceta puternica, iar hectare intregi de grau, orz si rapita sunt in pericol. Doar 3 la suta din suprafata cultivata a tarii are sistem de irigatii.

Meteorologii spun ca in Romania clima s-a schimbat atat de mult incat avem ierni uscate cu zapada putina, iar toamna temperaturile sunt comparabile cu cele din vara. Din aceasta cauza umiditatea din sol a scazut atat de mult incat in unele zone vorbim de seceta pedologica medie.

harta

Meteorologii avertizeaza ca aproape toata suprafata arabila a Romaniei este afectata de seceta. In zone vaste din vest, centru si est rezerva de apa din sol nu depaseste 150 de metri cubi la hectar, cand ea ar fi trebuit sa fie la 450 de metri cubi.

Marin Nedu face agricultura de peste 40 de ani in judetul Ialomita. Vestile de la meteorologi il ingrijoreaza, mai ales cand priveste spre cele peste 130 de hectare cultivate cu rapita si mazare.

Marin Nedu, agricultor: "Cautam in permanenta soiuri si hibrizi care sa reziste la seceta, combinat si cu tehnologii aplicate. La grau de exemplu s-a ajuns cam la limita, avea neaparat nevoie de o ploaie."

Nu are sistem de irigatii, asa ca depinde de ploaia care poate sa nu vina. Un alt agricultor important in judet este si Nicolae Sitaru. Are 750 de hectare cultivate cu grau si crede ca a trecut de perioada critica. Pentru porumb are emotii, asa ca l-a asigurat. Nici el nu are acces la un sistem de irigatii.

Nicolae Sitaru, agricultor: "In 2003 am avut iarna uscata si am facut 300 de kg de grau la hectar, am cules cat am plantat. In 2007 am avut suprafete de porumb unde nu am bagat combina. Avem anumite sole unde alta data la ora asta erau acoperite cu apa, acum sunt uscate."

Problema pentru agricultura romaneasca este ca doar 3 la suta din suprafata arabila are sistem de irigatii. In rest, numai ploaia poate salva recoltele.

canal de irigatii in paragina

Acest canal de irigatii sta parasit acoperit de vegetatie. Repunerea in functiune a acestui sistem pare o misiune imposibila, in primul rand din cauza legislatiei. Intre timp, cei care muncesc aceste pamanturi nu au alta solutie decat sa spere ca va ploua.

Nicolae Sitaru: "Dupa legea actuala, daca vreau sa trec o teava prin pamantul cuiva, trebuie sa-i cer acordul. Si nu e ca nu ti l-ar da, dar nu ii gasesti, altii nu si-au facut succesiuni, iar acest demers e aproape imposibil."

Ministerul Agriculturii spune ca poate sa intervina daca producatorii fac solicitare scrisa.

Daniel Botanoiu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii: "De cand iese documentul din Minister trebuie sa astepti 200 de zile ca apoi sa te duci sa incepi modernizarea infrastructurii, sa decolmatezi, sa aduci pompe."

agricultura

Pana cand ogoarele tarii vor fi din nou impanzite de sisteme de irigatii, agricultorii sunt la mila cerului. Meteorologii anunta ca de maine ploile se opresc, iar temperaturile vor depasi 20 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Ce invata elevii romani despre Paste la orele de Religie. Profesor: "Oul reprezinta mormantul lui Iisus"

"Orice om ar trebui sa se spovedeasca incepand cu varsta de 7 ani, cand devine constient de faptele lui" sau "oul de Paste reprezinta mormantul lui Iisus" - aceasta sunt doar cateva lucruri discutate la orele de religie, in scoli.

Zeci de comercianti au protestat vineri in fata Primariei Cluj. Sustin ca li se dau amenzi si li se confisca marfa

Zeci de comercianti de fructe si legume din Cluj-Napoca au protestat din nou vineri dimineata in fata Primariei.

Asistatii social din Vaslui s-au prefacut ca isi cauta un loc de munca: "Nu va mai impingeti, salbaticiunilor"

Nervi intinsi si imbulzeala fara rost la Bursa Generala a Locurilor de Munca din Vaslui, vineri dimineata.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.