Jaf ca-n filme într-o comună. Cum au furat, doi hoți, peste 100.000 de lei în câteva minute

×
Codul embed a fost copiat

O femeie din județul Botoșani a trecut prin spaima vieții ei după ce a fost tâlhărită în plină noapte. 

Doi indivizi cu cagule i-au spart ușa, au legat-o pe biata femeie și în doar câteva minute au plecat cu o casetă de valori plină cu bani: peste 100.000 de lei.

Victima crede că indivizii, aflați încă în libertate, au acționat la pont. Incidentul a avut loc în urmă cu două nopți în comuna Hudești, din Botoșani. Femeia de 60 de ani administrează câteva magazine sătești și un depozit de produse alimentare.

Le-a spus polițiștilor că, deși casa era descuiată, atacatorii știau că ea doarme într-o clădire alăturată și au năvălit peste ea, au spart ușa și au imobilizat-o! Femeia bănuiește că tâlhării au avut un complice care i-a așteptat cu mașina.

Victima: ”Au rupt ușa și au intrat cu cagule pe față. Din doi pași mi-au pus mâna la gură și m-au dat pe spate, mi-au pus plapuma pe cap și nu mai aveam aer. Inima mi-o luase razna. M-am speriat. Pe cel de-al doilea nu l-am văzut aproape deloc pentru că a venit în umbra primului. Era un safe, o cutie de valori în stânga mea. ”

Citește și
masina de politie UK
Pensionari găsiți într-o baie de sânge în casele lor. Poliția a făcut o arestare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Victima povestește că agresorii nu au scos niciun cuvânt, cel mai probabil, ca să nu le fie recunoscute vocile.

Victima: ”Le-am spus: vă spun eu unde sunt banii, numai să nu mă omorâți.”
Reporter: ”Și ei nu au vorbit?”
Victima: ”Deloc.”

După atac, femeia a anunțat imediat poliția.

Suma furată depășește 100.000 de lei. Anchetatorii iau în calcul ipoteza că atacatorii să fi lucrat în trecut pentru victima sau să fi primit informații exacte de la un fost angajat al femeii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Român jefuit pe stradă, în Italia. De ce s-a întors apoi hoţul ca să-l şi bată
Român jefuit pe stradă, în Italia. De ce s-a întors apoi hoţul ca să-l şi bată

Incident şocant în oraşul Piacenza, victima fiind un cetăţean român de 37 de ani.

Pensionari găsiți într-o baie de sânge în casele lor. Poliția a făcut o arestare
Pensionari găsiți într-o baie de sânge în casele lor. Poliția a făcut o arestare

Un fost jucător de polo călare a fost arestat în ancheta declanșată după moartea violentă a trei pensionari, în Exeter, Marea Britanie.

Un bărbat este căutat de polițiști după ce a fost surprins furând cosmetice
Un bărbat este căutat de polițiști după ce a fost surprins furând cosmetice

Un bărbat din Bihor a devenit, fără să vrea, vedetă pe internet după ce a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui magazin în timp ce fură mai multe produse cosmetice.

Româncă expertă în furturi, prinsă în Manchester. Cum și-a explicat jafurile
Româncă expertă în furturi, prinsă în Manchester. Cum și-a explicat jafurile

O româncă de 20 de ani a fost arestată după ce a comis mai multe furturi în centrul orașului Manchester, împreună cu o altă femeie, relatează presa italiană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.