Medicii de la Spitalul Fundeni au donat sânge pentru pacienții lor

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de medici de la spitalul Fundeni din Capitală au dat vineri un exemplu de generozitate şi au donat sânge pentru pacienţii lor, mai ales că în secţiile din această unitate medicală este permanent nevoie de transfuzii.

Doctorii au început astfel o campanie prin care încearcă să atragă în luna noiembrie cât mai mulţi donatori de sânge.

Spitalul Fundeni din Capitală este una dintre cele mai mari unităţi sanitare din ţară. Zilnic, zeci de bolnavi au nevoie de sânge, iar medicii s-au implicat şi ei într-o campanie de donare.

Totodată, bonurile valorice pe care le-au primit ca donatori, medicii şi asistentele le-au strâns într-o urnă. Şi cu ele vor cumpăra cadouri pentru copiii internaţi în Institut.

Când vine vorba despre donatorii de sânge, românii sunt printre ultimii în Europa. Statisticile arată că mai puţin de 2% din populaţia României donează sânge în mod regulat. Iar în spitale este mereu criză de sânge.

Citește și
Personalul unui spital a încercat să vândă perfuzia folosită pentru un star pop
Personalul unui spital a încercat să vândă perfuzia folosită pentru un star pop
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Campania de la Institutul Fundeni va avea loc până pe 30 noiembrie, iar cei care doresc să doneze sânge pot veni aici în fiecare zi de la 7:30 la 12:30. Alte centre în care se poate dona sânge în București sunt Spitalele Universitar şi Floreasca, dar şi centrul de transfuzii.

Donatorii trebuie să aibă între 18 şi 60 de ani, să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele şase luni şi să nu aibă probleme de sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Medicul român care a vindecat mii de oameni printr-o tehnică revoluţionară. Niciun spital de stat nu a vrut să-l angajeze
Medicul român care a vindecat mii de oameni printr-o tehnică revoluţionară. Niciun spital de stat nu a vrut să-l angajeze

Chirurgia laparoscopică a revoluţionat medicina, iar intervenţiile minim-invazive sunt folosite aproape zilnic în tratarea bolnavilor inclusiv în România.

Personalul unui spital a încercat să vândă perfuzia folosită pentru un star pop
Personalul unui spital a încercat să vândă perfuzia folosită pentru un star pop

Administratorii unui spital din China au anunţat că au suspendat din activitate 11 angajaţi care au încercat să vândă fraudulos material medical utilizat.

Spitalul Marie Curie va fi extins. Alex Dima: „Copiii stau 2 ore la coadă la duș”
Spitalul Marie Curie va fi extins. Alex Dima: „Copiii stau 2 ore la coadă la duș”

Asociaţia ''Dăruieste Viață'' a anunţat că Spitalul Marie Curie va fi extins. După ce a fost ridicat din donaţii,  se va construi încă o clădire, tot cu ajutorul oamenilor şi companiilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.