Directorul ANPC: Nu există risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente sau ambalaje

paul anghel
Agerpres

Nu există risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente şi nici de contaminare din ambalaje alimentare, a scris miercuri pe Facebook directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel.

"Nu există risc real de infecţie prin alimente. Din comunicările transmise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) rezultă că nu există nici un raport sau alte evidenţe de transmitere a bolii COVID -19 prin consumul de alimente. Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente, ele au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica. Nu există informaţii privind prezenţa în aliment a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor. Nu există risc real de contaminare din ambalajele alimentare. Deşi studiile recente arată că virusul SARS-CoV-2 persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe mai dure (oţel, plastic) nu există nicio dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia", precizează Paul Anghel.

El a reamintit, în context, că operatorii din domeniul alimentar au deja reglementate, implementate şi verificate regulile de igienă, acestea având ca scop evitarea contaminării alimentelor cu agenţi patogeni, inclusiv cu cei responsabili de COVID -19.

Anghel subliniază, totodată, că pe perioada COVID -19 în unităţile din domeniul alimentar sunt necesare măsuri suplimentare cum am ar fi distanţarea fizică, evitarea contactelor externe, măsuri suplimentare de igienă acolo unde este cazul (în unităţile de vânzare cu amănuntul) sau alte măsuri de prevenire a răspândirii virusului şi pentru situaţiile în care s-a identificat o persoană infectată.

"În plus faţă de măsurile de igienă curente, sunt necesare următoarele: punerea la dispoziţia consumatorilor a dezinfectanţilor/şerveţelelor de unică folosinţă la intrarea şi ieşirea din unitate, informarea corectă şi corespunzătoare a consumatorilor privind regulile de igienă, identificarea punctelor de atingere cu risc şi asigurarea că ele sunt curăţate şi dezinfectate (coşuri cumpărături, cântare, mânere etc). În cazul vitrinelor deschise cu produsele alimentare, vânzarea poate fi asistată sau cu autoservire directă de către consumator, fiind necesare următoarele: vânzare asistată (preparate carne, brânză, preparate culinare gătite, brutărie şi patiserie), spălarea frecventă a mâinilor lucrătorilor, utilizarea de mănuşi, curăţarea şi igienizarea tejghelelor, vitrinelor, tacâmurilor şi a tuturor suprafeţelor cu care intră în contact produsul alimentar", arată directorul general al ANPC.

Citește și
Medicii de peste 65 de ani nu sunt protejați. Prima victimă, un doctor din Constanța
Medicii de peste 65 de ani nu sunt protejați în spitale. Prima victimă, un doctor din Constanța
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Medicii de peste 65 de ani nu sunt protejați în spitale. Prima victimă, un doctor din Constanța
Medicii de peste 65 de ani nu sunt protejați în spitale. Prima victimă, un doctor din Constanța

Un doctor de 62 de ani din Constanța s-a stins la Institutul Matei Bals după o luptă de mai multe zile cu boala.

Un vaccin creat în Elveţia ar putea fi administrat în masă, începând din octombrie
Un vaccin creat în Elveţia ar putea fi administrat în masă, începând din octombrie

Imunizarea în masă a populaţiei elveţiene cu ajutorul unui vaccin creat împotriva noului coronavirus ce provoacă maladia respiratorie COVID-19 ar putea să înceapă în această ţară în luna octombrie, scrie DPA, citat de Agerpres.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.