Primul spital de oncologie pediatrică. "Pentru pacient e mai grea umilinţa decât boala"

×
Codul embed a fost copiat

"Noi facem un spital!" Este sloganul Asociaţiei "Dăruieşte Viaţa", care construieşte primul spital de oncologie pediatrică din România, în curtea spitalului Marie Curie din Capitală. Iniţial, proiectul prevedea construirea unei secţii de oncologie.

A fost însă extins şi va avea săli de operaţii, terapie intensivă şi buncăre pentru aparatele de radio-terapie. Costurile au crescut şi e nevoie de susţinerea noastră, a tuturor, şi mai ales, a companiilor mari, care pot direcţiona 20 la sută din impozitul pe profit, către bursadefericire.ro.

În faţa secţiei de oncologie din spitalul Marie Curie, Alex împarte cadouri. A venit de la Medgidia special să le aducă o alinare celor care stau dincolo de această uşă. E locul în care şi el a stat aproape 12 luni.

Anul trecut, pe vreme asta, Alex lupta în salonul 516 împreună cu mama.

Alex: "Prima dată am plecat casa după 4 luni. Şi am fost între tratament aşa 5-6 ori."

Citește și
mihai sora
Eveniment caritabil pentru primul spital de oncologie pediatrică. Gestul lui Mihai Șora
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Acest loc strâmt, gri, cu pereţii crăpaţi şi ferestre căptuşite cu scoci le-a fost casa luni la rând.

În secţia de oncologie pediatriacă sunt mai tot timpul 30 de copii. La căpătâiul lor veghează într-o suferinţă cruntă 30 de părinţi. Dorm la picioarele pruncilor sau pe scaune luni la rând, înghesuiţi în saloane mult prea mici. Toţi aceşti oameni greu încercaţi au acces la doar 2 două toalete şi două duşuri. Copii bolnavi de cancer.

Raluca Bardu, mamă: "Degeaba ai medici buni dacă condiţiile din spital nu sunt bune şi vii pentru o boală şi pelci cu mai multe."

Aceşti copii ar trebui să trăiască într-un mediu steril. Orice microb le poate fi fatal. În România, unul din doi copii bolnavi de cancer se prăpădeşte. În restul Europei rata de supravieţuire este de peste 85 la sută. De la aceste realităţi revoltătoare Asociaţia Dăruieşte Viaţa s-a pornit să construiască un spital.

La început a vrut să ridice doar o secţie de oncologie.

Dar a descoperit că şi sălile de operaţie din spital nu sunt conforme, ca secţia de neurochirurgie este înghesuită în doar câţiva metri pătraţi, că nu exista în spital aparat pentru RMN şi că în toată ţara nu exista buncăre de radioterapie pentru copiilor. Aşa că proiectul a fost extins.

Carmen Uscatu, președintele asociației: "Boala vine la pachet cu multă umilinţa - pentru că în România pentru pacientul bolnav de cancer e mai grea umilinţa pe care o are de dus în acest sistem medical decât boala în sine."

Spitalul va avea 6 etaje, 8 săli de operaţie, saloane cu maxim 2 paturi, fiecare cu dus şi toaletă, doua buncăre de radioterapie, spaţii pentru computer tomograf şi RMN, camere sterile şi multe locuri de joacă pentru copii. Până acum Asociaţia dăruieşte viaţa a investit în spitalele din românia peste 10 milioane de euro.

Pentru spitalul pe care îl contruieste acum a strâns alte 10 milioane de euro. Lucrările şi dotările vor ajunge la peste 26 de milioane de euro. Aşa că e nevoie de ajutor. Acum, la sfârşit de an companiile pot direcţiona 20 la sută din impozitul pe profit către bursadefericire.ro, o platformă creată de Asociaţie.

Oana Gheorghiu, vicepreședintele Dăruiește Viață: "E un procedeu extrem de simplu. Intră pe buradefericire. Ro şi îl primesc pe mail semnat în mai putind e 2 minute."

Noi toţi putem ajuta. Cu un SMS la 8864 cu mesajul "SPITAL" puteţi dona 4 euro pe lună pentru ridicare acestui spital. Găsiţi informaţiile şi conturile în care puteţi face donaţii pe bursadefericire.ro.

Stă în puterea noastră să ajutăm!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Coșmarul prin care trec în spital 30 de copii bolnavi de cancer. Cum îi puteți ajuta
Coșmarul prin care trec în spital 30 de copii bolnavi de cancer. Cum îi puteți ajuta

30 de copii bolnavi de cancer şi 30 de părinţi care suferă alături de ei împart două toalete şi două duşuri. Micuţii pacienţi stau în saloane mici, nu au spaţii de joacă, nici camere sterile, iar pentru radioterapie sunt plimbaţi prin tot oraşul.

Eveniment caritabil pentru primul spital de oncologie pediatrică. Gestul lui Mihai Șora
Eveniment caritabil pentru primul spital de oncologie pediatrică. Gestul lui Mihai Șora

Creştem greşit cu ideea că fericirea vine din lucrurile pe care le primim sau le cumpărăm şi astfel suntem într-o continuă căutare. În realitate ajungem să înţelegem că sănătatea este mai presus de orice, dar şi ca bucuria supremă vine din ce dăruim.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.