Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Ce se întâmplă cu rețetele pacienţilor cu boli cronice

card de sanatate

Guvernul a adoptat, luni seară, o Hotărâre prin care sunt reglementate o serie de măsuri în domeniul sănătăţii pe perioada instituirii stării de urgenţă.

 

Astfel, serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea cazurilor cu COVID 19 şi a complicaţiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă, potrivit News.ro.

”Prima prevedere priveşte stabilirea unor măsuri pentru perioada de stare de urgenţă. Prevederile sunt importante pentru modul de reglementare a relaţiei dintre medic şi pacient, în această perioadă. Potrivit acestei HG, se prelungeşte aplicabilitatea contractului cadru pentru pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv Contractul cadru pentru perioada 2018- 2019 se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă. De asemenea, în această peroadă nu va fi necesară folosirea cardului de sănătate. Practic serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără cardul de sănătate. Obligaţiile pentru cei care ar fi trebuit să folosească cardul de sănătate sunt modificate în sensul în care nu mai este obligatorie transmiterea în platforma de sănătate în termen de 30 de zile de la acordarea acestora. O altă hotărâre importantă priveşte tratarea pacienţilor cu servicii medicale, materiale şi medicamente necesare pentru persoanele diagnosticate cu covid19. Astfel, toate persoanele aflate pe teritoriul României beneficiază de aceste servicii, indiferent de calitatea acestuia de asigurat sau nu. Pentru persoanele simptomatice cu covid 19 se reglementează posibilitatea acordării consultaţiei la distanţă ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare şi pot fi acordate de medicii de familie sau de cei de specialitate din ambulatoriu”, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Tot pe perioada stării de urgenţă, medicii de familie şi medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultaţii la distanţă, care pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultaţii/oră.

Citește și
coronavirus
Mai mulți tineri din Turcia s-au deghizat în medici pentru a ajunge la o petrecere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, în vederea asigurării managementului pacienţilor simptomatici de către medicii de familie şi medicii de specialitate din specialităţile clinice din ambulatoriul clinic, pe perioada stării de urgenţă pacienţii beneficiaza de consultaţii, inclusiv la distanţă, pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecţia cu coronavirus, pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României, chiar dacă nu sunt asigurate.

Medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriul clinic va consemna consultaţiile medicale la distanţă în fişa pacientului şi în registrul de consultaţii, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, şi va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele, inclusiv prescripţiile medicale, vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

Medicul de familie poate emite prescripţie medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere – şi pentru medicamentele care până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri erau prescrise de către medicii specialişti. Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripţie medicală fără a mai fi necesară o noua reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale.

”Tot în vederea reducerii contactului sau deplasării la cabinetele de familie sau la ambulatoriile de specialitate, se prelungeşte termenul de valabilitate pentru biletele de trimitere, cu 90 de zile. De asemenea, documentele necesare solicitate de CNAS pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare sau depunerea acestora de către altă persoană. O altă situaţie se referă la pacienţii cu boli cronice. Pentru aceştia nu mai e necesară o reevaluare a medicului specialist pentru o nouă reţetă medicală şi scrisoare medicală. Medicul de familie poate emite o noup reţetă în baza documentelor medicale care au fost deja emise pacientului”, a mai spus Dancă.

Pentru emiterea prescripţiei medicale se pot acorda consultaţii la distanţă în structurile ambulatorii ale spitalelor publice şi private.

Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile, conform scrisorii medicale/biletului de ieşire din spital, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile. Detalierea modalităţii de prescriere va fi stabilită prin norme.

Se prelungeşte cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice şi a biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, a recomandării medicale pentru dispozitive medicale şi a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigaţiei PET-CT.

Pe perioada stării de urgenţă se suspendă obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate şi a documentelor înlocuitoare ale acestuia.

Totodată a fost aprobată prelungirea termenelor de aplicare a actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi la Contractul-cadru, precum şi la programele naţionale de sănătate, pe toată perioada stării de urgenţă.

Actul normativ cuprinde şi o serie de reglementări referitoare la modul de finanţare a furnizorilor de servicii medicale pe perioada instituirii stării de urgenţă. Astfel, pentru unităţile de specialitate care acordă servicii medicale, investigaţii paraclinice, medicamente în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, cât şi pentru unităţile sanitare care vor derula programe naţionale în perioada stării de urgenţă, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un om de afaceri îi acuză pe medicii care demisionează: „Până azi, cei care mureau erau pacienţii”
Un om de afaceri îi acuză pe medicii care demisionează: „Până azi, cei care mureau erau pacienţii”

Un antreprenor din Iaşi care activează în domeniul serviciilor medicale acuză cadrele medicale că tolerează de 30 de ani lipsurile din sistemul medical, iar “azi fug prin demisii din spitale“.

Mai mulți tineri din Turcia s-au deghizat în medici pentru a ajunge la o petrecere
Mai mulți tineri din Turcia s-au deghizat în medici pentru a ajunge la o petrecere

Poliţiştii din Turcia au arestat luni mai multe persoane, inclusiv unele deghizate în medici, care au transformat o vilă privată într-un club de noapte şi au organizat o petrecere, în pofida riscurilor de răspândire a noului coronavirus.

Hotelurile ar putea găzdui personal medical, odată cu intrarea în vigoare a Scenariului 4
Hotelurile ar putea găzdui personal medical, odată cu intrarea în vigoare a Scenariului 4

Atunci când vor fi înregistrate mai mult de 2.000 de îmbolnăviri, iar autoritățile vor aplica Scenariul 4 de luptă împotriva coronavirusului, va fi nevoie și mai mult de medici.

Demisii în bloc la Terapie Intensivă, în Spitalul din Orăștie. A mai rămas doar o asistentă
Demisii în bloc la Terapie Intensivă, în Spitalul din Orăștie. A mai rămas doar o asistentă

Bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns la 1952 de persoane, anunță autoritățile. Dintre acestea, 209 au fost vindecate şi externate. Sunt şi 47 de decese. Iar pe lista infectărilor sunt 285 de cadre medicale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.