Trenul cu care a mers ministrul Transporturilor a ajuns cu 4 minute mai devreme la destinație

Razvan Cuc, tren
Facebook.com

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a mers marți cu trenul de la Bucureşti la Constanţa şi s-a declarat mulţumit de condiţiile găsite, spunând că merită ca turiştii să vină la mare pe calea ferată.

Mai mult decât atât, trenul în care se afla ministrul Cuc a ajuns cu 4 minute mai devreme la destinație, față de ora prevăzută.

Reprezentanții CFR Călători au precizat pentru Știrile Pro TV că aceasta nu este doar o întâmplare prilejuită de prezența ministrului și au promis că trenul din București va ajunge mai devreme în Constanța pe toată perioada sezonului estival.

Răzvan Cuc a declarat, marţi, după ce a coborât din tren în Gara Constanţa, că a dorit să facă această călătorie pentru a avea exact care sunt condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare.

Drumul spre Constanța l-am făcut, astăzi, cu trenul. Am vrut să verific condițiile pe care CFR Călători le oferă românilor. Am ales ca destinație Constanța, pentru că mulți români mi-au transmis sesizări cu privire la modul cum se călătorește pe această rută. Prima oprire – casa de bilete. Doamnele de acolo își făceau treaba așa cum trebuie. Nimic de reproșat.

Citește și
Aeroportul Otopeni
Ministrul Transporturilor, vizită inopinată la Otopeni: "Am găsit o mizerie de nedescris"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Peronul, ca întreaga gară, din păcate, nu arătă chiar cum ar trebui. Zilele acestea voi avea o discuție cu cei ce gestionează Gara de Nord pentru ca, printr-un program de investiții, să schimbăm în cel mai scurt timp aspectul acesteia. În afară de investițiile necesare care trebuie efectuate de CFR Infrastructură, nu pot să nu remarc faptul ca mulți dintre călătorii care tranzitează Gara de Nord contribuie la aspectul acestei infrastructuri. Să ai coșul de gunoi în fața ta și să alegi să arunci gunoiul pe jos e semn că nu ai ajuns sau nu vrei să fii civilizat.

În tren, am văzut că cei de la CFR Călători fac toate eforturile astfel încât românii să beneficieze de condiții civilizate de călătorie. Angajații de la CFR Călători, de la mecanicul de locomotivă până la controlori, au fost exemplari.

Referitor la CFR Călători am și vești foarte bune: prin Programul de guvernare PSD-ALDE și prin bugetul alocat în acest an s-a stabilit cumpărarea de către Autoritatea de Reformă Feroviară a unui număr important de rame electrice de care va beneficia și CFR Călători.

În discuțiile de azi cu pasagerii aceștia mi-au spus că trenurile, pe ruta Ploiești – București, întârzie de fiecare dată. Acest lucru nu trebuie să continue și de aceea voi avea o discuție cu cei de la CFR Infrastructură pe această temă., a afirmat ministrul Transporturilor.

El a precizat că în acest an vor modernizate 300 de vagoane, iar lucrările se vor face în ţara noastră.

Anul acesta se vor moderniza pentru 300 de vagoane în România, în unităţile care au astfel de obiect de activitate. Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru a moderniza aceste vagoane, vom moderniza materialul rulant suplimentar bineînţeles se va face şi achiziţie de material rulant aşa cum ştiţi atât prin Autoritatea de Reformă Feroviară, cât şi prin CFR Călători”, a explicat Răzvan Cuc.

El a mai spus că va fi modernizat şi tronsonul de cale ferată Constanţa – Mangalia, investiţia ridicându-se la 200 de milioane de euro.

Tronsonul acesta care este foarte folosit doar trei luni, în perioada turistică de către turişti, va intra în reabilitare în acest an pe fondurile CFR Infrastructură. Am vorbit cu directorul de la CFR Infrastructură, este un proiect destul de costisitor, vorbim de 200 de milioane de euro, probabil că se va lansa şi un proiect de modernizare, dar întreţinerea se va începe anul acesta la acest tronson de cale ferată. Sunt 50 de kilometri de cale ferată”, a spus ministrul Transporturilor, potrivit News.ro.

Întrebat care sunt proiectele pe calea ferată care vor fi finalizate în perioada următoare, Răzvan Cuc a spus că se află în execuţie tot Coridorul 4, mai puţin secţiunea Braşov-Sighişoara, unde a fost o contestaţie.

“În execuţia avem tot Coridorul 4 în momentul de faţă, mai puţin secţiunea Braşov- Sighişoara, unde avem contestaţie. Tocmai de asta am şi militat pentru acea ordonanţă pe care am primit enumerate observaţii de la Ministerul Justiţiei tocmai pentru a putea semna contractele mai repede. În rest tot Coridorul 4 este în modernizare. Anul acesta vom mai finaliza 160 de kilometri pe tronsonul Coşlariu - Simeria până la Gurasada, urmând să finalizăm până în 2020 şi restul de kilometri, vorbim Gurasada până la kilometrul 614, deci Coridorul 4 practic va fi modernizat şi se va circula cu viteză, aşa cum am circulat şi pe acest tronson Bucureşti – Constanţa, 160 de kilometri la oră pentru transportul de călători şi 120 de kilometri pentru transportul de marfă”, a precizat ministrul Transporturilor.

El a mai afirmat că va avea o discuţie cu ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, pentru a vedea dacă observaţiile pentru acea ordonanţă se mai susţin sau nu.

De la cinci avizatori m-am trezit cu 18 avizatori, inclusiv să obţin un punct de vedere de la CSAT. O să răspundem la observaţii şi o să am o discuţie din nou şi cu doamna ministru interimar, cu doamna Birchall, vizavi de aceste observaţii, dacă se susţin sau nu se susţin în continuare. Pentru că din punctul nostru de vedere ca şi iniţiatori ai ordonanţei, aceste obiective, aceste observaţii şi aceşti avizatori suplimentari nu se susţin. Este o ordonanţă pe care o dăm tocmai pentru a putea semna contractele de infrastructură dorite atât de noi, cât şi de toţi românii”, a mai declarat Răzvan Cuc.

Jurnaliştii i-au spus ministrului Transporturilor că în Gara Constanţa erau efectuate lucrări de curăţenie cu puţin timp înainte de sosirea sa şi că acestea nu s-ar face zilnic, Cuc spunând va fi veni într-o zi la acest obiectiv, într-o vizită inopinată, pentru a vedea cum stau lucrurile.

Aşa cum m-am dus la Aeroportul Otopeni într-o vizită inopinată la fel voi veni şi la Constanţa, că avem sezonul estival, care de abia începe. O să vin să vad exact cum se desfăşoară activităţile şi dacă nu se desfăşoară în mod normal aşa cum ar trebui, cu siguranţă voi lua măsuri aşa cum am luat peste tot. (…) Am toleranţă zero faţă de lucrurile care ţin de bunul simţ de gospodar al unui manager. Nu am cerut să avem o gară nouă, dar să faci curăţenie ţine de bunul simţ şi cel care gestionează obiectivul trebuie să ocupe de ea”, a afirmat ministrul.

Răzvan Cuc mai spus că a avut discuţii cu călători din tren, iar cei mai mulţi i s-au plâns de anumite întârzieri pe alte tronsoane de cale ferată, precizând că va avea o discuţie cu conducerile de la CFR Infrastructură şi CFR Călători pentru a vedea cum pot fi eliminate anumite restricţii de viteză.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dat afară, șeful Aeroportului Otopeni sugerează că a fost ”sacrificat” ca un miel
Dat afară, șeful Aeroportului Otopeni sugerează că a fost ”sacrificat” ca un miel

Într-o vizită pe Aeroportul Otopeni, ministrul Transporturilor a descoperit joi dimineaţă mizerie în lifturi şi toalete, scări rulante care nu funcţionau şi scaune lipsă în zonă publică.

Ministrul Transporturilor, vizită inopinată la Otopeni:
Ministrul Transporturilor, vizită inopinată la Otopeni: "Am găsit o mizerie de nedescris"

Răzvan Cuc s-a arătat extrem de nemulţumit de conducerea companiei care administrează aeroportul Henri Coandă, după ce, în timpul unei vizite inopinate, a găsit ” o mizerie de nedescris”.

Au dat aproape 200 de lei pe biletul de tren redus, apoi s-au trezit că zboară de pe şine
Au dat aproape 200 de lei pe biletul de tren redus, apoi s-au trezit că zboară de pe şine

Zeci de călători au tras vineri seară o sperietură zdravănă, după ce un vagon al trenului în care se aflau a sărit de pe şine în județul Bistrița Năsăud, în localitatea Coşbuc.

Oraşul cu două gări, prin care nu trece niciun tren. Mecanismul sifonării banilor
Oraşul cu două gări, prin care nu trece niciun tren. Mecanismul sifonării banilor

ROMÂNIA, TOT ÎNAPOI! III. Mergem pe firul banilor, să vedem cum a cheltuit statul român 100 de milioane de euro pe proiectul Râmnicu Vâlcea - Vâlcele.

Calea ferată fără șine, proiect de peste 100 mil. euro, pe care ultimul tren a trecut în 1989
Calea ferată fără șine, proiect de peste 100 mil. euro, pe care ultimul tren a trecut în 1989

ROMÂNIA, TOT ÎNAPOI! II. Calea ferată Râmnicu Vâlcea - Vâlcele este echivalentul feroviar al autostrăzii Piteşti -Sibiu. Avem deja construite tuneluri prin munţi, viaducte şi zeci de poduri. Însă ultimul tren a trecut pe acolo în 1989.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.