Purtătorul de cuvânt al USR: "PNL trebuie să decidă: ori cu USR, ori cu PSD”

Ionuț Moșteanu

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, afirmă că USR va începe discuțiile cu PNL doar după ce liberalii vor decide că doresc refacerea coaliţiei şi că nu mai negociază cu PSD.

 

"USR nu a primit până acum nicio invitaţie din partea PNL şi UDMR de a se aşeza la masă pentru refacerea coaliţiei. Decizia publică a PNL este aceea de a căuta susţinere pentru un guvern minoritar în jurul lui Nicolae Ciucă. Asta e decizia comunicată şi de PNL, de preşedintele PNL şi de liderii PNL. Acest lucru a fost comunicat public în repetate rânduri. În momentul în care PNL va decide în forurile statutare că doreşte refacerea coaliţiei şi nu mai negociază cu PSD, atunci ne putem întâlni. Bineînţeles, vom veni şi ne aşezăm repede la masă, să vedem cum putem reface această coaliţie. E nevoie de o discuţie aşezată, de o negociere în tihnă, în linişte pentru a aşeza priorităţile în coaliţie", a arătat el, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Moşteanu a menţionat că în cadrul acestor negocieri trebuie stabilit un calendar de reforme şi trebuie analizat modul de luare a deciziilor în coaliţie.

"PNL trebuie să decidă: ori cu USR, ori cu PSD. Noi aşteptăm un semn. Decizia este la PNL, însă trebuie să fie o decizie clară şi asumată. Trebuie să punem capăt acestor discuţii, acestor ştiri pe surse, acestui bombardament de informaţii: că ne vedem, că nu ne vedem. În momentul în care se hotărăsc să nu mai negocieze cu PSD şi se decid că vor refacerea coaliţiei, ne vom vedea şi vom vedea în ce condiţii refacem această coaliţie", a spus liderul grupului USR din Camera Deputaţilor.

Citește și
Florin Cîțu
Surse: Întâlnire PNL-PSD, la Vila Lac. Nu s-a ajuns la niciun acord
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Moşteanu a atras atenţia asupra faptului că USR a susţinut în Parlament proiecte precum cel referitor la certificatul verde sau legea pentru plafonarea şi compensareaa preţurilor la energie.

"Lucrurile importante merg înainte în Parlament şi arătăm în continuare: noi suntem nişte parteneri loiali, în primul rând românilor. Suntem un partid de centru-dreapta şi arătăm asta în fiecare zi prin tot ceea ce facem aici, în Parlament", a precizat el.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Negocieri politice fără rezultat. După refuzul USR, PNL este forțat să facă alianță cu PSD
Negocieri politice fără rezultat. După refuzul USR, PNL este forțat să facă alianță cu PSD

Mai sunt trei zile până când premierul desemnat, Nicolae Ciucă, trebuie să negocieze o majoritate pentru a-și instala cabinetul la Palatul Victoria. Conform unor surse, liberalii sunt însă... strânși cu ușa de PSD, cu care s-au și întâlnit marți seară.

Surse: Întâlnire PNL-PSD, la Vila Lac. Nu s-a ajuns la niciun acord
Surse: Întâlnire PNL-PSD, la Vila Lac. Nu s-a ajuns la niciun acord

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă şi preşedintele PNL, Florin Cîţu, s-au întâlnit, marţi seară, la Vila Lac, cu liderii PSD Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu, au declarat surse politice pentru Știrile PRO TV.

Cioloş, răspuns la armistiţiul cerut de Ciucă: „USR nu susţine un guvern minoritar”
Cioloş, răspuns la armistiţiul cerut de Ciucă: „USR nu susţine un guvern minoritar”

Preşedintele USR, Dacian Cioloş a declarat, marţi, după ce premierul desemnat a cerut un armistiţiu politic partidelor parlamentare, că USR este pregătit să se aşeze la masă să găsească soluţii.

PNL face încă un pas înapoi. Cîțu vrea un ”armistițiu” cu USR și PSD, ”până trece iarna”
PNL face încă un pas înapoi. Cîțu vrea un ”armistițiu” cu USR și PSD, ”până trece iarna”

Liberalii propun tututor partidelor un armistițiu politic, după ce negocierile pentru susținerea cabinetului Ciucă s-au blocat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.