Negocieri politice fără rezultat. După refuzul USR, PNL este forțat să facă alianță cu PSD

×
Publicitate

Mai sunt trei zile până când premierul desemnat, Nicolae Ciucă, trebuie să negocieze o majoritate pentru a-și instala cabinetul la Palatul Victoria. Conform unor surse, liberalii sunt însă... strânși cu ușa de PSD, cu care s-au și întâlnit marți seară.

Pretențiile social-democraților merg până la obținerea unor portofolii în viitorul Guvern, de aceea, discuțiile au eșuat, dar s-ar putea relua.

Propunerea de armistițiu politic, lansată marți de premierul desemnat Nicolae Ciucă, a fost respinsă de USR. Potrivit unor surse, președintele acestui partid a repetat inclusiv miercuri faptul că nu dorește să se întâlnească cu premierul propus.

În aceste condiții, liberalii sunt nevoiți să facă o alianță cu PSD. De altfel, cele două părți au avut deja o întâlnire, recent, deși nimeni nu recunoaște acest lucru. Surse politice spun că s-au văzut și marți seara la o vilă din București.

În aceste condiții, PSD insistă să primească ministere în cadrul Guvernului. De altfel, social-democrații s-a întrunit într-o şedinţă în care au discutat variantele de lucru, o parte din social-democraţi afirmând că, dacă tot se pune problema unui sprijin în Parlament, atunci să se facă transparent, prin participarea directă a PSD la guvernare.

În acest punct s-au blocat discuțiile PSD cu PNL. Rămâne de văzut dacă liberalii vor flexibiliza mandatul de negociere cu social-democrații.

Duminică, 31 octombrie, este termenul limită până când Nicolae Ciucă trebuie să vină în Parlament cu o propunere de Guvern.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62219598
Senatul a respins Legea privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă

Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativă PNL-UDMR, care prevede că personalul unităţilor publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19.

62185705
PSD nu susține un Guvern minoritar PNL-UDMR. Ciolacu afirmă că nu negociază cu PNL

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că nu are negocieri cu PNL, însă are doar o comunicare cu prim-ministrul desemnat.

62165485
Legea privind plafonarea preţurilor la energie electrică și gaze a fost votată de deputați

Reducerea preţurilor la energie a devenit lege. Astăzi, în Camera Deputaților, au avut loc dezbaterile dinaintea votului final, astfel încât măsurile de sprijin pentru plata facturilor să intre în vigoare de la 1 noiembrie.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.