Orban: Ordonanţele de urgenţă adoptate în ultima şedinţă de Guvern vor fi trimise spre Monitorul Oficial

Prima reacție a lui Orban după căderea Guvernului. „Suntem mândri de ce am făcut”
Inquam

Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat că ordonanţele de urgenţă adoptate în ultima şedinţă de guvern, chiar înaintea demiterii Guvernului prin moţiune de cenzură, vor fi trimise spre Monitorul Oficial şi urmează să fie publicate.

"Ordonanţele vor fi publicate în Monitorul Oficial. (...) Au existat puncte de vedere legate de avizul Consiliului Legislativ. În ceea ce ne priveşte, noi am solicitat avizul Consiliului Legislativ, am adoptat ordonanţele de urgenţă în deplină capacitate de exerciţiu şi le vom trimite spre Monitorul Oficial, spre a fi publicate", a arătat el, într-o declaraţie de presă susţinută sâmbătă, la Palatul Parlamentului.

Prim-ministrul desemnat a adăugat că avizul Consiliului Legislativ este unul consultativ, vizând aspecte de tehnică legislativă. Totodată, a precizat că oricine poate să solicite exercitarea controlului de constituţionalitate prin Avocatul Poporului.

"Noi ne-am îndeplinit obligaţia de a cere avizul Consiliului Legislativ. Avizul este consultativ. Chiar şi observaţiile pe care, eventual, le poate emite Consiliul Legislativ, sunt observaţii de tehnică legislativă, care nu pot să intre pe fondul, pe conţinutul ordonanţelor de urgenţă. Din punct de vedere constituţional, noi trimitem la Monitorul Oficial ordonanţele de urgenţă şi aşteptăm publicarea lor. Iar dacă există entităţi care vor, se pot adresa Avocatului Poporului pentru a declanşa controlul de constituţionalitate", a spus Orban.

Liderul liberal a arătat şi că aceste ordonanţe vor intra în dezbatere parlamentară, unde li se vor putea aduce modificări.

Citește și
sedinta guvern
Avocatul Poporului s-a sesizat, după ce Guvernul a adoptat 25 de OUG într-o ședintă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Dacă sunt formaţiuni politice care sunt nemulţumite de aceste ordonanţe de urgenţă, la dezbaterea în Parlamentul României pot să le modifice. În ceea ce ne priveşte pe noi, vă repet, am dat fiecare dintre aceste ordonanţe de urgenţă ştiind că există riscul ca să existe o majoritate parlamentară împotriva proiectului legii pe care ne-am angajat răspunderea, respectiv alegerea primarilor în două tururi, şi pentru a putea reglementa domenii extrem de importante şi situaţii care necesitau urgent o reglementare", spus el.

În acest sens, Orban a menţionat ordonanţele de urgenţă care vizează: crearea cadrului pentru achiziţionarea tuturor materialelor şi echipamentelor necesare pentru a preveni pătrunderea coronavirusului; subvenţionarea navetei elevilor; declanşarea programului de extindere a reţelelor de gaz în diverse localităţi; asigurarea sumelor necesare pentru finalizarea programelor care au fost întârziate din Programul Operaţional Sectorial pe Mediu; desfăşurarea recensământului agricol şi a recensământului populaţiei.

"Am emis ordonanţe de urgenţă numai în domenii absolut necesare, iar în ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă în domeniul sănătăţii, mult contestata ordonanţă de urgenţă, vă readuc aminte ceea ce am spus în mai multe ocazii: nu noi am introdus coplata şi contribuţiile financiare suplimentare pentru spitalele private, ci guvernul PSD, prin Ordonanţa 27, care a fost emisă în 2019. În ordonanţa adoptată de Guvernul PNL noi am prorogat termenul de intrare în vigoare a acestei ordonanţe, respectiv coplata în spitalele private şi alte contribuţii financiare. Mai mult decât atât, am interzis inclusiv în spitalele publice orice formă suplimentară de cerere de bani care ar putea fi făcută de către un spital pentru pacienţii care beneficiază de programele de sănătate", a spus Orban

El a adăugat că deşi "unii au râs" de faptul că a fost adoptată OUG privind circulaţia trotinetelor electrice, aceasta era necesară pentru prevenirea accidentelor.

"Unii au râs de noi că am adoptat OUG care reglementează circulaţia publică a trotinetelor electrice. Îmi cer scuze. Atâta timp cât vezi că se petrec atâtea accidente, cât nu sunt impuse nişte reguli pentru utilizarea acestor mijloace de transport rapide, era necesară această reglementare", a spus prim-ministrul desemnat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Românii se vor putea trata gratuit la clinicile private. În ce condiții va fi posibil
Românii se vor putea trata gratuit la clinicile private. În ce condiții va fi posibil

Românii care vor avea probleme grave de sănătate se vor putea trata la clinici private, fără să plătească nimic, dacă sunt asigurați în sistemul public.

Avocatul Poporului s-a sesizat, după ce Guvernul a adoptat 25 de OUG într-o ședintă
Avocatul Poporului s-a sesizat, după ce Guvernul a adoptat 25 de OUG într-o ședintă

Avocatul Poporului a anunțat miercuri că adoptarea a 25 de Ordonanțe de Urgență într-o singură ședință de Guvern este o gravă abatere de la Constituție și că își rezervă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.