Iohannis: Actul de justiție e pus la îndoială tocmai de persoanele chemate să răspundă în fața legii

×
Codul embed a fost copiat

Președintele Klaus Iohannis a ținut un discurs la Palatul Cotroceni în fața tinerilor care au absolvit Institutul Național al Magistraturii. Șeful statului a subliniat, din nou, momentele grele prin care trece statul de drept din România.

De față cu ministrul Justiției Tudorel Toader, procurorul general al României, Augustin Lazăr, și președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, șeful statului le-a atras atenția tinerilor magistrați că învestirea lor are loc într-un moment dificil pentru justiția română.

Învestirea dumneavoastră în funcție survine într-un moment în care actul de justiție este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în fața legii” - a spus Klaus Iohannis.

Președintele României a ținut să sublinieze faptul că susține independența justiției și că acest demers este sprijinit și de românii care au organizat proteste în ultima perioadă împotriva modificărilor legilor justiției.

În aceste eforturi nu sunteți singuri. Așa cum am transmis și colegilor din promoțiile anterioare, reafirm deplina mea susținere pentru îndeplinirea misiunii dumneavoastră.

Citește și
viorica dancila
Dăncilă, îngrijorată de situația din justiție: Până şi unui prim-ministru i se poate face dosar penal
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Alături de noi sunt românii, care și-au arătat susținerea pentru o justiție independentă și dreaptă, pentru o societate în care corupția este combătută și în care nimeni nu este mai presus de lege, iar drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate și protejate.” - a spus Iohannis.

Declarațiile președintelui României au fost transmise LIVE pe pagina de Facebook a Știrilor ProTV:

Discursul președintelui României, Klaus Iohannis:

”Continuând tradiția, am ținut ca și în acest an să mă adresez, în cadrul unei ceremonii publice, absolvenților Institutului Național al Magistraturii, cărora le-am semnat de curând decretele de numire în funcția de judecător sau de procuror.

Pe parcursul formării dumneavoastră profesionale ați primit instrumentele necesare desfășurării activității viitoare.

După mii de ore de studiu și după un efort susținut, vă dedicați unor profesii atât de nobile, pornind pe un drum cu o semnificație aparte.

Profesia dumneavoastră presupune construirea de caractere morale pentru societatea în care trăim. Prin importanța funcției sunteți și trebuie să rămâneți modele de comportament, arătând că valorile în care credeți și în slujba cărora ați ales să vă desfășurați activitatea reprezintă, de fapt, un mod de viață.

Conduita, integritatea și profesionalismul de care veți da dovadă constituie sursa credibilității și legitimității serviciului public al justiției. Ca Președinte al României, țin să vă spun că v-ați ales o meserie care, poate mai mult ca oricare alta, este strâns legată de parcursul democratic al statului.

Înțelegerea acestei indisolubile legături încă de la momentul debutului în profesie - care pentru fiecare este momentul celor mai pure și nealterate aspirații și intenții - este esențială pentru protejarea valorilor statului de drept, valori de altfel universale și profund umane.

Vă spun acest lucru nu doar pentru că sunteți la începutul carierei și sunteți tineri, ci pentru că v-ați angajat pe un drum care presupune multă responsabilitate în serviciul public.

Doamnelor și domnilor judecători și procurori,

Învestirea dumneavoastră în funcție survine într-un moment în care actul de justiție este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în fața legii.

Această tentativă nu trebuie să vă influențeze și nu trebuie să vă abată de la principiile constituționale ale legalității, imparțialității și egalității, principii care vă guvernează activitatea.

Sunteți în prima linie a apărării principiilor fundamentale pe care se consolidează orice stat de drept autentic. Nu uitați nici un moment că și de tăria dumneavoastră de caracter depinde bunul mers al justiției din România.

În aceste eforturi nu sunteți singuri. Așa cum am transmis și colegilor din promoțiile anterioare, reafirm deplina mea susținere pentru îndeplinirea misiunii dumneavoastră.

Alături de noi sunt românii, care și-au arătat susținerea pentru o justiție independentă și dreaptă, pentru o societate în care corupția este combătută și în care nimeni nu este mai presus de lege, iar drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate și protejate.

Profesionalismul, integritatea și dedicarea dumneavoastră sunt doar câteva elemente care dau încredere cetățenilor că vor trăi într-o societate mai bună.

Anul 2018 are o semnificație specială pentru noi, românii, fiind anul în care aniversăm Centenarul Marii Uniri.

O națiune nu poate exista în afara dreptului, cum nu poate trăi fără teritoriu sau fără limbă.

Pentru o națiune care aspiră la un viitor demn, legea și independența celor care se află în slujba justiției nu sunt negociabile și nici tranzacționabile.

Magistrații reprezintă, prin aceasta, unul dintre pilonii care nu lasă generațiile să se irosească în permanente și falimentare reînceputuri.

Eu vă felicit pe toți și vă doresc mult, mult succes în activitate!”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Întâlnire Klaus Iohannis - Tudorel Toader marți, la Cotroceni
Întâlnire Klaus Iohannis - Tudorel Toader marți, la Cotroceni

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, va fi prezent marți la ceremonia primirii magistraților absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, organizată la Palatul Cotroceni.

Dăncilă, îngrijorată de situația din justiție: Până şi unui prim-ministru i se poate face dosar penal
Dăncilă, îngrijorată de situația din justiție: Până şi unui prim-ministru i se poate face dosar penal

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, joi seară, la un post de televiziune, că președintele Iohannis a întrebat-o ce părere are despre ceea ce se întâmplă în justiţie în cadrul întâlnirii pe care au avut-o.

Iohannis s-a întâlnit cu Dragnea și Dăncilă. ”Am discutat și despre Justiție”
Iohannis s-a întâlnit cu Dragnea și Dăncilă. ”Am discutat și despre Justiție”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că s-a întâlnit joi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, prilej cu care şi-a exprimat nemulţumirea privind ultimele scandaluri referitoare la DNA.

Tăriceanu, despre legile Justiţiei: ”Am toată disponibilitatea de a întâlni oficiali europeni”
Tăriceanu, despre legile Justiţiei: ”Am toată disponibilitatea de a întâlni oficiali europeni”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a exprimat disponibilitatea pentru a se întâlni cu oficiali europeni şi a discuta în detaliu despre legile Justiţiei.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.