Ludovic Orban, despre varianta de a demisiona pentru anticipate: "Este un subiect fals"

Ludovic Orban
Agerpres

Premierul spune că nu a existat niciodată un plan prin care să-şi dea demisia pentru a forţa alegerile anticipate

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că nu a existat în nicio dezbatere din PNL şi cu preşedintele Klaus Iohannis varianta ca el să-şi depună mandatul în vederea declanşării alegerilor anticipate, menţionând că nu pleacă "de pe câmpul de luptă".

"A existat o întreagă dezbatere. Această variantă nu a fost analizată nici în partid, nici în dezbaterile dintre partid şi preşedintele României. Este un subiect fals. Preşedintele României a fost întrebat pe tema aceasta şi a dat un răspuns. Pentru mine perpetuarea unor astfel de teme, care pornesc de la nişte fake news-uri, ştiri false, nişte minciuni, s-au inventat ştirile astea... (...) În general, nu plec de pe câmpul de luptă. Sunt un om care, atunci când m-am angajat să fac ceva, fac tot ce depinde de mine să realizez obiectivele pe care m-am angajat să le duc la bun sfârşit. Dacă reuşim să realizăm ce ne-am propus cu actualul Parlament, în mod clar, şi ei (cei de la PSD - n.r.) nu depun moţiune, oricât de tare i-am deranja cu deciziile pe care le luăm, înseamnă că luăm măsuri bune pentru Romania", a afirmat Orban, întrebat la B1 Tv dacă este dispus să-şi depună mandatul de premier pentru a ajunge la alegeri anticipate.

El a mai spus că ipoteza demisiei nu a fost luată în calcul.

"Am mai răspuns la această întrebare. Această ipoteză nu am luat-o în calcul. Practic, noi am făcut tot efortul de coagulare a tuturor forţelor politice pentru a da jos guvernul PSD, ne-am asumat răspunderea să guvernăm. Sigur că preferinţa noastră sunt alegerile anticipate şi astăzi, dacă am putea ajunge la alegeri anticipate, am face tot ce depinde de noi să ajungem la alegeri anticipate, sigur, fără a crea o criză politică gratuită, care să nu ne ofere o minimă garanţie că putem ajunge la alegeri anticipate", a adăugat Orban.

Citește și
Ludovic Orban
Planul prin care PNL vrea să mai câştige 500 de primari. “Fake prim-miniştri”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Guvernul își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în 2 tururi şi amână dublarea alocaţiilor
Guvernul își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în 2 tururi şi amână dublarea alocaţiilor

Premierul Ludovic Orban a anunțat la începutul ședinței de Guvern că Executivul își va angaja răspunerea în fața Parlamentului pentru adoptarea legii privind alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin.

Planul prin care PNL vrea să mai câştige 500 de primari. “Fake prim-miniştri”
Planul prin care PNL vrea să mai câştige 500 de primari. “Fake prim-miniştri”

Planul prin care PNL vrea să mai câştige 500 de primari. “Fake prim-miniştri”

Orban nu demisionează. Cum vrea PNL să forțeze PSD-ul să ajungă la alegeri anticipate
Orban nu demisionează. Cum vrea PNL să forțeze PSD-ul să ajungă la alegeri anticipate

Premierul Ludovic Orban ar putea avea o întâlnire, luni, cu lideri ai PLUS și PMP, pentru a discuta despre posibilitatea declanșării alegerilor anticipate în perioada alegerilor locale.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.