Audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Cîţu vor avea loc marți, miercuri și joi

×
Codul embed a fost copiat

Audierea miniştrilor propuşi în Guvernul Cîţu va avea loc în comisiile parlamentare marţi, miercuri şi joi, şedinţa Parlamentului pentru învestire urmând să fie stabilită după audieri, au decis Birourile permanente reunite.

Potrivit unor surse parlamentare, citate de Agerpres, şedinţa de învestire a noului Guvern ar putea avea loc, cel mai probabil, luni, 9 martie.

Premierul demisionar Ludovic Orban a declarat că liberalii își doresc un calendar ”cât mai rapid” pentru parcurgerea calendarului de învestire a Cabinetului Cîțu.

Orban a precizat, luni, după ședința biroului executiv al PNL, că propunerea care va fi susținută de liberali în birourile reunite ale Camerelor ”este aceea de a avea un calendar cât mai rapid, audierile să aibă loc marți și miercuri, și votul de învestitură fie joi fie cel târziu luni”.

Întrebat de jurnaliști ce se va întâmpla dacă PSD va boicota din nou ședința plenului Parlamentului de învestire a premierului desemnat Florian Cîțu, Orban a spus că ”boicotul îi va face de râs pe cei care boicotează.”

Citește și
Orban, Citu si Nicusor Dan
Lista Cabinetului Cîţu şi programul de guvernare au fost depuse la Parlament
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Liberalii încep luni negocierile cu partidele politice parlamentare în vederea constituirii unei majorităţi pentru susţinerea Cabinetului Cîţu. Declarativ, cel puţin, ei își doresc ca noul Guvern care seamănă cu vechiul să ajungă rapid la votul parlamentarilor.

Vineri, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Cîţu este propunerea lui Lucian Heiuş la Ministerul Finanţelor

Cine va negocia cu partidele susţinerea penru Guvernul Cîţu

 

Biroul Executiv al PNL a decis constituirea unei echipe de negociere cu formaţiunile parlamentare pentru alcătuirea unei majorităţi. Din această echipă de negociere fac parte premierul desemnat, preşedintele PNL, liderii grupurilor parlamentare şi prim-vicepreşedinţii partidului.

"Începând de luni vom avea un calendar pentru aceste negocieri pentru a forma o majoritate. Sper că PSD nu va tergiversa şi de această dată calendarul. Sper să avem cât mai rapid audierile miniştrilor şi votul în Parlament. (...) Să convingi PSD este mai greu, dar vom încerca", declara premierul desemnat. 

Ce partide susţin Guvernul Cîţu

 

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că Uniunea va lua o decizie în ce priveşte susţinerea Guvernului în funcţie de modul în care vor evolua negocierile, de audierile din comisiile parlamentare şi de susţinerea premierului desemnat pentru obiective precum alegerea primarilor în două tururi.

"În acest moment, pot să vă spun foarte clar că nu există un cec în alb al USR în ceea ce priveşte viitorul guvern şi PNL. Vom vedea în urma discuţiilor de săptămâna viitoare şi în urma audierilor din Parlament care va fi poziţia de vot a USR. Din ceea ce se întâmplă, din poziţia premierului desemnat e foarte clar că propunerea şi dorinţa USR de a intra asumat la guvernare a fost respinsă de PNL", a precizat vineri Dan Barna.

Liderul PMP, Eugen Tomac, a afirmat că este adeptul ideii de a instala un Guvern şi a-l trece prin Parlament, precizând că reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară vor participa la negocierile cu liberalii. El spunea, tot vineri, că ar fi fost de preferat ca premierul desemnat să fi venit cu o formulă guvernamentală formată din PNL, USR şi PMP.

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, a fost de părere că Partidul Naţional Liberal a prezentat lista noilor miniştri cu scopul ca noul Cabinet să fie respins de Parlament.

"PNL a prezentat lista Guvernului Cîţu. Concluzia: un guvern făcut să fie respins! Cum spuneam de miercuri seară, acest guvern a fost desemnat să pice. Nu poţi veni cu o listă de miniştri care a fost respinsă, într-o mare proporţie, de Parlament în comisiile de specialitate", a spus Tăriceanu.

Şi vicepreşedintele Pro România Adrian Ţuţuianu a subliniat că PNL doreşte cu orice preţ alegeri anticipate, în condiţiile în care premierul desemnat, Florin Cîţu, nu a modificat lista miniştrilor şi programul de guvernare.

"Noi am spus că suntem partid de opoziţie. Vom vota împotriva învestirii unui Guvern al PNL care nu are nici legitimitate suficientă", a precizat Ţuţuianu.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost şi el de părere că liberalii au întocmit lista noului Cabinet cu intenţia de a fi, cel mai probabil, respinsă de Parlament, deoarece ''nici măcar nu au negociat, nu s-au interesat dacă cineva ar susţine'' o astfel de componenţă.

"Am văzut această listă şi am o singură concluzie: ei în continuare doresc un guvern monocolor PNL, nu se gândesc la un guvern de coaliţie de niciun fel şi bănuiesc că doresc în continuare să fie respinsă această listă, acest Cabinet, fiindcă nici măcar nu au negociat, nu au sunat, nu s-au interesat dacă cineva ar susţine o astfel de listă", a explicat liderul UDMR.

În ce priveşte PSD, senatorul Lucian Romaşcanu a anunţat că social-democraţii au ca prioritate un guvern stabil, care să poată lupta cu situaţia de criză provocată de coronavirus. El a afirmat că Partidul Social Democrat este deschis la orice discuţii pentru a pune capăt crizei create de PNL, arătând însă că acest lucru nu înseamnă că vor vota în favoarea învestirii Guvernului Cîţu.

"PSD este convins că liberalii pot să coaguleze o majoritate, fără PSD, care să voteze învestirea acestui nou guvern", a adăugat Romaşcanu.

 

 

Când ar putea fi votat noul Guvern

 

Conform prevederilor regulamentare, Birourile permanente urmează să fie convocate pentru a stabili data şedinţei comune a Parlamentului la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului.

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.

Cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţei este de 233 de parlamentari prezenţi.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, adică sunt necesare 233 de voturi favorabile. Votul este secret, cu bile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce şanse are Florin Cîţu să devină prim-ministru. „Nu cred că sunt antipatic
Ce şanse are Florin Cîţu să devină prim-ministru. „Nu cred că sunt antipatic

Viitorul Guvern ar putea avea un nou prim-ministru, însă miniștrii rămân cei din cabinetul Orban.

Lista Cabinetului Cîţu şi programul de guvernare au fost depuse la Parlament
Lista Cabinetului Cîţu şi programul de guvernare au fost depuse la Parlament

Florin Cîțu, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis, şi-a prezentat echipa de miniştri şi a depus lista în Parlament.

Cine este Florin Cîțu, noul premier desemnat de Klaus Iohannis. Declarația sa de avere
Cine este Florin Cîțu, noul premier desemnat de Klaus Iohannis. Declarația sa de avere

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat miercuri pe Florin Cîțu să formeze un nou Guvern, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare.

Ciolacu spune că e posibil ca PSD să voteze un guvern tehnocrat: „Îl stimez pe domnul Ciucă”
Ciolacu spune că e posibil ca PSD să voteze un guvern tehnocrat: „Îl stimez pe domnul Ciucă”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că există posibilitatea ca partidul său să voteze un guvern tehnocrat, dacă va fi propus de preşedintele Klaus Iohannis

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.